Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

Dar în timp ce aplica dreptatea, Dumnezeu Se gândea și la milă.
Trebuia ca Amaleciții să fie nimiciți, în timp ce cheniții, care locuiau în
mijlocul lor, trebuia să fie cruțați. Cu toate că oamenii aceștia nu erau cu
totul străini de idolatrie, erau totuși adoratori ai lui Dumnezeu și prietenoși
cu izraeliții. Din seminția aceasta se trăgea cumnatul lui Moise, Hobab, care
îi însoțise pe izraeliți în peregrinajul lor prin pustie și care le făcuse servicii
prețioase prin cunoașterea ținutului.
De la înfrângerea filistenilor la Micmaș, Saul a făcut război cu
moabiții, amoniții și edomiții, amaleciții și filistenii și, pretutindeni unde se
îndrepta, brațul lui câștiga noi biruințe. Îndată ce a primit însărcinarea cu
privire la amaleciți, a declarat război. La autoritatea sa se adăuga și aceea a
profetului; fiind chemați la război, oamenii lui Israel s-au adunat sub
steagurile sale. Expediția aceasta războinică nu trebuia să fie făcută pentru
îmbogățire; izraeliții nu trebuia să-și însușească nici onoarea biruinței, nici
prada. Ei trebuia să intre în război numai ca un act de ascultare față de
Dumnezeu, cu scopul de a le aplica amaleciților pedeapsa Lui. Dumnezeu
dorea ca toate națiunile să vadă soarta acestui popor care se împotrivise
domniei Lui și totodată să vadă că sunt nimiciți chiar de poporul acela pe
care-l disprețuiseră.
«Saul a bătut pe Amalec, de la Havila până la Șur, care este în fața
Egiptului. A prins viu pe Agag, împăratul lui Amalec, și a nimicit cu
desăvârșire tot poporul, trecându-l prin ascuțișul săbiei. Dar Saul și poporul
au cruțat pe Agag, și oile cele mai bune, boii cei mai buni, vitele grase, mieii
grași și tot ce era mai bun; n-a vrut să le nimicească cu desăvârșire și au
nimicit numai tot ce era prost și nebăgat în seamă».
Biruința aceasta asupra amaleciților a fost cea mai strălucită din câte
câștigase Saul și a slujit ca să-i stârnească mândria inimii -- aceasta era cea
687