Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

este vrăjmașă adevărului și neprihănirii. Dar Dumnezeu nu intenționa ca
poporul Său, într-o exclusivistă îndreptățire de sine, să se izoleze de lume,
astfel încât să nu poată avea vreo influență asupra ei.
Asemenea Învățătorului lor, urmașii Domnului Hristos din fiecare veac
trebuie să fie lumina lumii. Mântuitorul spunea: „O cetate așezată pe un
munte nu poate să rămână ascunsă. Și oamenii nu aprind lumina ca s-o pună
sub obroc, ci o pun în sfeșnic și luminează tuturor celor din casă”, adică din
lume. Și El adaugă: „Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea
oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să slăvească pe Tatăl vostru,
care este în ceruri”. (Matei 5, 14-16.) Aceasta este tocmai ce au făcut Enoh,
Noe, Avraam, Iosif și Moise. Este tocmai ceea ce dorea Dumnezeu să facă
poporul Israel.
Inima lor, rea de necredință, aflată sub controlul lui Satana, i-a făcut să
ascundă lumina, în loc s-o facă să lumineze asupra popoarelor
înconjurătoare; a fost același spirit bigot care i-a determinat fie să urmeze
obiceiurile nelegiuite ale păgânilor, fie să se țină deoparte, într-o atitudine
plină de mândrie, ca și cum iubirea și purtarea de grijă a lui Dumnezeu erau
numai pentru ei.
După cum Biblia ne prezintă două legi -- una neschimbătoare și
veșnică, iar cealaltă trecătoare, provizorie -- tot astfel sunt două legăminte.
Legământul harului a fost făcut întâia dată cu omul în Eden, când, după
cădere, s-a dat o făgăduință divină -- că sămânța femeii urma să zdrobească
capul șarpelui. Legământul acesta le oferea tuturor oamenilor iertare și
sprijinul harului lui Dumnezeu pentru ascultare viitoare prin credința în
Hristos. Li se făgăduia, de asemenea, viața veșnică, cu condiția credincioșiei
față de Legea lui Dumnezeu. În felul acesta, patriarhii au primit nădejdea
mântuirii.
392