Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

Ca și ceilalți fii ai lui David, Amnon fusese lăsat să-și satisfacă poftele
sale egoiste. El căutase să-și împlinească orice dorință a inimii, fără să țină
seama de poruncile lui Dumnezeu. În pofida păcatului său mare, Dumnezeu
avusese îndelungă răbdare față de el. Timp de doi ani i se dăduse prilej de
pocăință; dar el a continuat să păcătuiască și, împovărat de vinovăție, a fost
ucis, ca apoi să aștepte îngrozitorul tribunal al judecății.
David și-a neglijat datoria de a pedepsi crima lui Amnon și, din cauza
purtării necredincioase a împăratului, care era în același timp și tată, și de
asemenea din cauza lipsei de pocăință din partea fiului, Domnul a îngăduit ca
evenimentele să meargă pe drumul lor firesc și nu l-a împiedicat pe
Absalom. Dacă părinții sau conducătorii își neglijează datoria de a pedepsi
nelegiuirea, Dumnezeu Însuși preia cazul. Puterea înfrânătoare este
îndepărtată în oarecare măsură de la uneltele răului, așa încât apare un șir de
împrejurări care pedepsesc păcatul prin păcat.
Urmările rele ale nedreptei îngăduințe din partea lui David față de
Amnon nu se sfârșiseră, deoarece de aici a început înstrăinarea lui Absalom
de tatăl său. După ce a fugit la Gheșur, David, socotind că crima fiului său
cere o pedeapsă, a refuzat să-i îngăduie să se înapoieze. Iar acest fapt a avut
ca rezultat înmulțirea, și nicidecum micșorarea relelor de neînlăturat în care
se prinsese împăratul. Absalom, energic, ambițios și fără principii, îndepărtat
de la treburile împărăției din cauza exilului, a început în curând să pună la
cale uneltiri primejdioase.
După doi ani, Ioab s-a hotărât să mijlocească o împăcare între tată și
fiu. În scopul acesta, a obținut ajutorul unei femei din Tecoa, vestită pentru
înțelepciunea ei. Învățată de Ioab, această femeie s-a înfățișat înaintea lui
David ca fiind o văduvă ai cărei doi fii erau singura ei mângâiere și singurul
ei sprijin. Într-o ceartă, unul dintre ei îl ucisese pe celălalt și acum toate
rudele familiei cereau ca cel rămas în viață să fie dat în mâna răzbunătorului
sângelui. Astfel, zicea mama: „Ei ar stinge și tăciunele care-mi mai rămâne,
795