Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

Capitolul 37
Stânca lovită
Capitol bazat pe textele din Numeri 20, 1-13.
Din stânca lovită de Moise pentru prima dată la Horeb a curs un șuvoi
de apă dătătoare de viață, care l-a înviorat pe Israel în pustie. În timpul
tuturor peregrinărilor lor, ori de câte ori era nevoie, li se dădea apă, printr-o
minune a îndurării lui Dumnezeu. Cu toate acestea, apa nu curgea după ei de
la Horeb. Ori de câte ori, în călătoriile lor, aveau nevoie de apă, acolo, din
despicătura stâncii, apa țâșnea în șuvoi lângă tabăra lor.
Hristos era Acela care, prin puterea cuvântului Său, făcea ca șuvoiul
răcoritor de apă să curgă spre Israel: „Și toți au băut aceeași apă
duhovnicească, pentru că beau dintr-o stâncă duhovnicească ce venea după
ei; și stânca era Hristos”. (1 Corinteni 10, 4.) El era izvorul tuturor
binecuvântărilor, atât al celor trecătoare, cât și al celor spirituale. Hristos,
Stânca cea adevărată, a fost cu ei în toate peregrinările lor. „Și nu vor suferi
de sete în pustiurile în care-i va duce; ci va face să curgă pentru ei apă din
stâncă, va despica stânca și va curge apă”. (Isaia 48, 21.) „A deschis stânca,
și au curs ape, care s-au vărsat ca un râu în locurile uscate”. (Psalmii 105,
41.)
Stânca lovită Îl preînchipuia pe Domnul Hristos și, prin acest simbol,
suntem învățați cele mai prețioase adevăruri spirituale. După cum din stânca
lovită se revărsa apa dătătoare de viață, tot astfel de la Hristos, „lovit de
Dumnezeu”, „străpuns pentru păcatele noastre”, „zdrobit pentru fărădelegile
noastre” (Isaia 53, 4.5), curge șuvoiul mântuirii pentru neamul omenesc
pierdut. După cum stânca a fost lovită o singură dată, „tot așa Hristos, S-a
443