Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

Cântarea prin care David și-a exprimat sentimentele inimii a ajuns o
comoară a națiunii sale și a poporului lui Dumnezeu din toate veacurile
următoare:
„Fala ta, Israele, zace ucisă pe dealurile tale! Cum au căzut vitejii! Nu
spuneți lucrul acesta în Gat, Nu răspândiți vestea aceasta În ulițele
Ascalonului, Ca să nu se bucure fetele filistenilor, Ca să nu se laude fetele
celor netăiați împrejur. Munți din Ghilboa! Nici rouă, nici ploaie să nu cadă
peste voi! Să nu fie pe voi nici câmpii care să dea pârgă Pentru darurile de
mâncare! Căci acolo au fost aruncate scuturile vitejilor, Scutul lui Saul, ca și
când N-ar fi fost uns cu untdelemn. De la sângele celor răniți, De la grăsimea
celor mai voinici, Arcul lui Ionatan nu da înapoi niciodată, Și sabia lui Saul
nu se învârtea niciodată în vânt. Saul și Ionatan, care s-au plăcut Și s-au iubit
în timpul vieții lor N-au fost despărțiți nici la moarte; Erau mai ușori decât
vulturii. Mai tari decât leii. Fiicele lui Israel! plângeți pe Saul, Care vă
îmbrăca cu stacojiu și alte podoabe, Care vă punea găteli de aur pe hainele
voastre! Cum au căzut vitejii în mijlocul luptei! Cum a murit Ionatan pe
dealurile tale! Mă doare după tine, frate Ionatane! Tu erai plăcerea mea;
Dragostea ta pentru mine era minunată: Mai presus de dragostea femeiască.
Cum au căzut vitejii! Cum li s-au pierdut armele!” (2 Samuel 1, 19-27.)
759