Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

În situația aceasta, gândul i s-a îndreptat spre Dumnezeul tatălui său. În
copilărie, el fusese învățat să-L iubească și să se teamă de El. Adesea, în
cortul tatălui său, el ascultase istorisirea visului pe care Iacov l-a avut pe
când fugise în exil. I se povestise despre făgăduințele lui Dumnezeu făcute
lui Iacov și cum fuseseră ele împlinite -- cum, atunci când a fost nevoie,
îngerii lui Dumnezeu au venit să-l învețe, să-l mângâie și să-l ocrotească. El
fusese învățat despre iubirea lui Dumnezeu manifestată în faptul că a dat
oamenilor un Răscumpărător. Toate aceste lecții prețioase îi veneau acum cu
putere în minte. Iosif credea că Dumnezeul părinților săi va fi și Dumnezeul
lui. Atunci și acolo el s-a consacrat pe deplin lui Dumnezeu și s-a rugat ca
Păzitorul lui Israel să fie cu el în țara exilului său.
Sufletul său a tresăltat când a luat hotărârea supremă de a se dovedi
credincios față de Dumnezeu -- în toate împrejurările să se comporte așa cum
se cuvine unui supus al Împăratului cerului. El avea să-I slujească lui
Dumnezeu cu o inimă neîmpărțită; el avea să dea piept cu încercările și să
îndeplinească cu credincioșie orice îndatorire. Experiența unei singure zile
fusese punctul de cotitură în viața lui Iosif. Nenorocirea ei îngrozitoare l-a
schimbat dintr-un copil răsfățat, într-un bărbat stăpân pe sine, curajos și
serios.
Sosind în Egipt, Iosif a fost vândut lui Potifar, mai marele gărzilor
împăratului, în a cărui slujbă a rămas zece ani. Aici el a fost expus unor
ispite de un caracter cu totul ieșit din comun. Se afla aici în mijlocul
idolatriei. Închinarea la zei era însoțită de întreaga pompă împărătească,
susținută de bogăția și cultura celei mai civilizate națiuni din vremea aceea.
Cu toate acestea, Iosif și-a păstrat simplitatea și credincioșia sa față de
Dumnezeu. Pretutindeni în jurul său erau priveliștile și chemările viciului,
dar el era ca unul care nu auzea și nu vedea nimic. El nu îngăduia ca
gândurile lui să zăbovească asupra subiectelor interzise. Dorința de a câștiga
bunăvoința egiptenilor nu l-a putut determina să renunțe la principiile lui.
218