Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

asigurat pe fiul său că, dacă îi va urma sfatul, o va putea obține așa cum
făgăduise Dumnezeu. Iacov n-a consimțit imediat la planul propus de ea.
Gândul de a-l înșela pe tatăl său îl întrista foarte mult. El simțea că un
asemenea păcat ar aduce mai degrabă un blestem decât o binecuvântare. Dar
aceste scrupule ale sale au fost învinse și el porni să ducă la îndeplinire
sugestiile mamei sale. Nu era intenția sa să spună în mod direct o minciună,
dar, o dată ajuns în prezența tatălui său, i s-a părut că a mers prea departe ca
să mai poată da înapoi și obținu prin înșelăciune binecuvântarea dorită.
Iacov și Rebeca izbutiră în planurile lor, dar au cules numai necazuri și
întristare prin înșelăciunea lor. Dumnezeu declarase că Iacov avea să
primească dreptul de întâi născut, și cuvântul Său s-ar fi împlinit la timpul
potrivit, dacă ei ar fi așteptat în credință ca El să lucreze pentru ei. Dar, ca
mulți care zic că sunt copii ai lui Dumnezeu, ei n-au fost binevoitori să lase
problema în mâinile Sale. Rebeca s-a căit amar de sfatul cel rău pe care i l-a
dat fiului său; sfatul acesta a fost pricina despărțirii lui de ea și Rebeca nu i-a
mai văzut niciodată fața. Din clipa în care a primit dreptul de întâi născut,
Iacov a fost apăsat de propria sa condamnare. El păcătuise împotriva tatălui
său, a fratelui său, împotriva propriului său suflet și împotriva lui Dumnezeu.
În câteva minute el săvârșise o lucrare de care trebuia să se pocăiască o viață
întreagă. Întâmplarea aceasta era vie înaintea lui în anii de mai târziu, când
purtarea nelegiuită a fiilor săi îi apăsa sufletul.
De abia părăsise Iacov cortul tatălui său, că a intrat Esau. Deși își
vânduse dreptul de întâi născut și întărise transferul acesta printr-un jurământ
solemn, era acum hotărât să pună mâna pe binecuvântările lui, fără să mai
țină seama de cerințele fratelui său. De dreptul spiritual erau legate și
drepturile temporare ale titlului de întâi născut, care îi dădeau conducerea
familiei, cum și moștenirea unei părți duble din averea tatălui său. Acestea
erau binecuvântările pe care el le putea prețui: „Tată, scoală-te”, a zis el, „și
mănâncă din vânatul fiului tău, pentru ca să mă binecuvânteze sufletul tău”.
182