Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

oare, pentru ca să-și mai îmbrățișeze o dată fiul? Să-i spună oare care era
cerința lui Dumnezeu? El dorea să-și despovăreze inima față de ea și să
împărtășească cu ea această teribilă responsabilitate; dar s-a reținut de teamă
ca nu cumva ea să-i pună piedici. Isaac era bucuria și mândria ei. Viața ei era
strâns legată de viața lui, și iubirea mamei putea să refuze sacrificiul.
În cele din urmă, Avraam îl trezi pe fiul său, spunându-i despre
porunca primită de a aduce jertfă pe un munte depărtat. Isaac mersese adesea
cu tatăl său să se roage la vreunul din diferitele altare care marcaseră
pelerinajul său și această chemare nu trezi nici o surpriză. Pregătirile pentru
călătorie au fost foarte repede făcute. Lemnele au fost pregătite și așezate pe
măgar și, împreună cu doi slujitori, au pornit la drum.
Alături unul de altul, tatăl și fiul au călătorit în tăcere. Patriarhul,
cugetând la marea sa taină, nu mai avea inimă să vorbească. Gândurile lui
erau la mama cea mândră și iubitoare și la ziua când se va întoarce singur la
ea. El știa bine că cuțitul va străpunge și inima ei atunci când acesta va lua
viața fiului ei.
Ziua aceea -- cea mai lungă zi din câte trăise Avraam -- se târa încet
spre sfârșit. În timp ce fiul său și cei doi tineri au adormit, el a petrecut
noaptea în rugăciune, tot mai nădăjduind că un sol ceresc putea veni să-i
spună că încercarea fusese îndestulătoare și că tânărul se putea întoarce
nevătămat la mama sa. Dar nici o izbăvire n-a venit pentru sufletul său
chinuit. A urmat o altă zi lungă și încă o noapte de umilință și rugăciune, în
timp ce porunca aceea care avea să-l lase fără copil stăruia mereu în urechile
sale. Satana era acolo ca să șoptească îndoieli și necredință, dar Avraam
rezistă șoptirilor lui. Pe când se pregăteau de călătoria celei de a treia zile,
patriarhul, privind spre nord, a văzut semnul făgăduit, un nor de slavă plutind
deasupra muntelui Moria, și el își dădu seama că glasul care i-a vorbit era din
cer.
147