Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

Lui i-a fost arătat că, în timp ce sacrificiul lui Hristos avea să fie suficient de
valoros pentru salvarea întregii omeniri, mulți aveau mai degrabă să aleagă o
viață de păcat decât una de pocăință și ascultare. Crimele aveau să crească în
succesiunea generațiilor și blestemul păcatului avea să apese din ce în ce mai
greu asupra neamului omenesc, asupra animalelor și asupra pământului.
Zilele omului aveau să fie scurtate, datorită blestemului păcatului; el avea să
decadă în statura sa fizică, în ceea ce privește puterea de rezistență și în
puterea morală și intelectuală, până când lumea va fi plină de tot felul de
necazuri și mizerie. Prin satisfacerea apetitului și a pasiunilor, oamenii vor
ajunge incapabili să mai aprecieze marile adevăruri ale Planului de Mântuire.
Cu toate acestea, Hristos, credincios scopului pentru care a părăsit cerul,
avea să continue să se intereseze de oameni, invitându-i să ascundă
slăbiciunile și deficiențele lor în El; avea să Se îngrijească de nevoile tuturor
acelora care prin credință aveau să vină la El. Și totdeauna vor exista unii,
puțini la număr, care vor păstra cunoașterea de Dumnezeu și vor rămâne
nemânjiți, nezdruncinați în mijlocul nelegiuirii ce abundă în jurul lor.
Jertfele și sacrificiile au fost poruncite de Dumnezeu spre a fi pentru
om o continuă amintire și o recunoaștere plină de pocăință a păcatului său,
cum și o mărturisire a credinței sale în Răscumpărătorul făgăduit. Ele aveau
rolul de a imprima în neamul omenesc căzut adevărul solemn că păcatul a
fost acela care a adus moartea. Pentru Adam, aducerea primei jertfe a fost o
ceremonie dintre cele mai dureroase. Mâna sa a trebuit să se ridice spre a lua
viața, pe care numai Dumnezeu o putea da. A fost pentru prima dată când el
a fost martor al morții și a fost conștient de faptul că, dacă ar fi fost
ascultător de Dumnezeu, nu ar fi existat moartea omului sau a animalelor. În
timp ce junghia victima nevinovată, el tremura la gândul că păcatul său era
cauza vărsării sângelui nevinovat al Mielului lui Dumnezeu. Scena aceasta i-
a dat o mai profundă înțelegere și un sens mai viu al grozăviei păcatului său,
pe care nu-l putea ispăși nimic altceva decât moartea scumpului Fiu al lui
Dumnezeu. Și el s-a minunat de bunătatea infinită care a făcut posibilă o
astfel de răscumpărare, pentru a-l salva pe cel vinovat. O stea a speranței a
55