25.02.2022 Views

Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.

păstrătorii Legii lui Dumnezeu calcă în picioare prescripțiile ei, se despart în

felul acesta de Dumnezeu și nu mai sunt în stare să stea în picioare înaintea

vrăjmașilor lor.

Izraeliții care nu au putut să fie biruiți de armele sau vrăjitoriile

madianiților au căzut pradă femeilor lor desfrânate. Iată cum femeile care

sunt în slujba lui Satana își folosesc puterea pentru a prinde sufletele în cursă

și a le nimici. „Ea a făcut să cadă multe jertfe și mulți sunt cei pe care i-a

ucis ea”. (Proverbe 7, 26.) Astfel s-a întâmplat că fiii lui Set au fost seduși,

părăsind cinstea, integritatea lor, și în felul acesta poporul cel sfânt a ajuns

corupt. În același fel a fost ispitit Iosif. La fel și-a trădat Samson puterea,

apărarea lui Israel, în mâinile filistenilor. Tot în lucruri de felul acesta a căzut

și David. Iar Solomon, cel mai înțelept dintre împărați, care de trei ori fusese

numit fiu gingaș al Dumnezeului său, a ajuns un rob al patimilor și și-a lăsat

credincioșia pradă puterii lor ademenitoare.

„Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde și au fost

scrise pentru învățătura noastră, peste care au venit sfârșiturile veacurilor.

Astfel dar, cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă.” (1 Corinteni

10, 11.12.) Satana cunoaște bine materialul cu care are de-a face în inima

omului. El cunoaște acele trăsături din fiecare caracter care pot fi mai ușor

atacate, deoarece le-a studiat mii de ani cu o râvnă demonică și, în generațiile

care au urmat una după alta, s-a străduit să-i răstoarne pe cei mai tari bărbați,

prinți din Israel, prin aceleași ispite care au izbutit atât de teribil la Baal --

Por. În toate veacurile se găsesc epave de caracter, care s-au ciocnit de

stâncile poftelor firii pământești. Astăzi, când ne apropiem de sfârșitul

timpului, iar poporul lui Dumnezeu se află la hotarele Canaanului ceresc,

Satana, ca și pe vremuri, își va dubla sforțările pentru a-i împiedica să

pășească pe pământul făgăduit. El întinde curse pentru fiecare suflet. Nu

numai cei neștiutori și needucați trebuie să fie cu luare aminte. El va pregăti

ispite și pentru aceia care se găsesc în locurile cele mai de cinste și în

slujbele cele mai sfinte; dacă poate să-i ademenească să-și întineze sufletul,

494

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!