25.02.2022 Views

Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.

pretinsele țări creștine. Sub numele de spiritism, practica de a vorbi cu ființe

care se pretind a fi duhuri ale celor decedați s-a răspândit foarte mult. Acesta

este în așa fel calculat, încât să capteze simpatia celor care i-au pus în

mormânt pe cei dragi ai lor. Uneori, duhurile se arată unor persoane sub

înfățișarea prietenilor lor decedați și le povestesc întâmplări din viața lor,

săvârșesc fapte pe care le săvârșeau în timpul vieții lor. În felul acesta, ei îi

fac pe oameni să creadă că cei dragi sunt îngeri care zboară în jurul lor și

care pot să comunice cu ei. Aceia care susțin astfel că sunt duhuri ale celor

decedați sunt priviți cu oarecare idolatrie și, pentru mulți, cuvântul lor are

mai multă greutate decât Cuvântul lui Dumnezeu.

Dimpotrivă, mulți privesc spiritismul ca o curată înșelătorie.

Manifestările prin care acesta își susține pretențiile de a avea un caracter

supranatural sunt puse pe seama înșelăciunii din partea mediumului. Chiar

dacă este adevărat că rezultatele prestidigitației sunt adesea cotate ca

manifestații adevărate, au existat, de asemenea, dovezi incontestabile de

manifestări ale unei puteri supranaturale. Iar mulți dintre aceia care

disprețuiesc spiritismul ca fiind rezultatul iscusinței sau șiretlicurilor, atunci

când sunt puși față în față cu manifestări pe care nu le pot explica în felul

amintit, ajung să-i recunoască pretențiile.

Spiritismul modern și formele vechi de vrăjitorie și de închinare la idoli

-- toate aceste forme având ca principiu vital comunicarea cu cei morți --

sunt întemeiate pe acea primă minciună prin care Satana a înșelat-o pe Eva,

în Eden: «Hotărât că nu veți muri; dar Dumnezeu știe că în ziua în care veți

mânca din el ... veți fi ca Dumnezeu» (Geneza 3, 4.5.) Fiind de asemenea

bazate pe minciună și perpetuând-o, și ele sunt de la tatăl minciunilor.

Evreilor li se interzisese în mod hotărât să se îndeletnicească în vreun

fel oarecare cu pretinsa comunicare cu morții. Dumnezeu a închis cu succes

această poartă când a zis: «Cei morți nu știu nimic ... și niciodată nu vor mai

avea parte de tot ce se face sub soare». «Suflarea lor trece, se întorc în

746

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!