25.02.2022 Views

Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

Create successful ePaper yourself

Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.

întrucât binecuvântările de care ne bucurăm sunt mai mari, nu avem și noi

obligații tot așa de mari? Dar cât de mică este prețuirea, cât de zadarnică

strădania de a măsura, cu reguli matematice, timpul, banii și iubirea, în

schimbul unei iubiri atât de cu neputință de măsurat și unui dar de o valoare

atât de inimaginabilă! Zecime pentru Hristos! O, neînsemnată ofrandă, ce

recompensă vrednică de ocară pentru ceea ce a costat atât de mult! De pe

crucea Golgotei, Hristos cheamă la o consacrare fără rezerve. Tot ceea ce

avem și tot ceea ce suntem trebuie să fie devotat lui Dumnezeu.

Cu o credință nouă și statornică în făgăduințele divine și asigurat de

prezența și ocrotirea îngerilor cerești, Iacov și-a continuat călătoria spre „țara

celor ce locuiesc în răsărit”. (Geneza 29, 1.) Dar cât de deosebită a fost

sosirea lui față de aceea a trimisului lui Avraam cu aproape o sută de ani mai

înainte! Slujitorul venise cu o suită de slugi călare pe cămile, cu daruri

bogate de aur și argint; fiul, însă, era un călător singuratic, cu picioarele

rănite de drum, neavând altă bogăție decât toiagul său. Asemenea slujitorului

lui Avraam, Iacov s-a oprit lângă o fântână și aici a întâlnit-o pe Rahela, fiica

cea mai mică a lui Laban. De data aceasta, Iacov a fost acela care a făcut un

serviciu, dând la o parte piatra de la gura fântânii și adăpând turmele.

Făcându-și cunoscută legătura sa de rudenie, el a fost bine primit în casa lui

Laban. Cu toate că venise fără avere și neînsoțit, în timp de câteva săptămâni

el a dovedit valoarea hărniciei și priceperii sale și a fost rugat să rămână

acolo mai departe. S-a făcut înțelegerea ca el să-i slujească șapte ani lui

Laban pentru mâna Rahelei.

În vremurile de demult, obiceiul cerea ca mirele, înainte de

definitivarea unei înțelegeri de căsătorie, să plătească tatălui soției sale o

sumă de bani sau echivalentul ei în bunuri, după cum era starea lui. Aceasta

era considerată ca o garanție a căsătoriei. Părinții nu socoteau că este bine să

încredințeze fericirea fiicelor lor unor bărbați care nu s-ar fi îngrijit de cele

necesare întreținerii familiei lor. Dacă nu aveau destul spirit de economie și

energia necesară ca să conducă bine treburile vieții, să aibă vite sau pământ,

189

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!