Buletinul "Muzeului limbei române"

FAKŞEBOŢII 11
Macedonia grecească toţi locuitorii sânt obligaţi să vorbească
greceşte, indiferent dacă ei sânt Români, Albanezi sau Bulgari.
Aromânii, după câte îmi spunea proprietarul restaurantului
unde luam masa, un Aromân din Cruşova care isprăvise
doi ani la liceul român din Bitolia, sânt ceva mai toleraţi.
Albanezii caută ei singuri să uite limba albaneză, ca să ajungă
mai repede Greci. Numai Bulgarii continuă pe ascuns să vorbească
în limba lor, însă şi ei, când se întâmplă să fie prinşi
de către autorităţile greceşti vorbind bulgăreşte, atunci sau
sânt amendaţi cu sume mari, sau trimişi peste graniţă în
Bulgaria. La răspândirea limbei greceşti- în Florina a contribuit,
fireşte, şi prezenţa în număr mai mare a refugiaţilor
greci, care nu cunosc altă limbă.
A doua zi dimineaţa am plecat cu maşina spre Coriţa,
primul oraş mai mare din Albania în apropierea frontierei
greceşti. Drumul direct nu ţine decât patru ore. Noi însă am
ajuns spre seară, de oarece în drum ne-am oprit câte douătrei
ore prin comunele româneşti.
De la Florina şoseaua merge prin mai multe cotituri la
deal, până când ajunge pe înălţimile muntelui Nerecka. In
drum nu se văd decât numai sate bulgăreşti, dintre care
Ermensko este comuna cea mai mare. După un drum de
două ore, ne-am apropiat de coama muntelui, zărind din depărtare
comuna românească P i s ud e r i. Am înaintat suind,
încă vreo cinci minute şi am intrat în comună. Este punctul
cel mai înalt, de unde apoi drumul merge coborînd până
spre frontiera Albaniei.
Cine a avut prilejul să vadă comuna Pisuderi, uşor îşi
poate face o idee despre minunata poziţie a aşezărilor româneşti
din Balcani. In tot drumul nostru de la Florina, în vreme
ce satele bulgăreşti se înşirau toate jos în vale, Pisuderi, cu
casele ei în piatră, se înălţă ca o strajă pe povârnişul vârfului
de munte, dominând toată valea în care se aflau aşezările
bulgăreşti. Pe vremuri Românii noştri îşi alegeau aceste
poziţiuni inaccesibile pentru celelalte neamuri din Balcani,
din cauza ocupaţiunii lor cu păstoritul. Dar nu de puţine ori