Buletinul "Muzeului limbei române"

252 K. BRAGANC
menace, attitude pour menacer ou defier l'enuemi" îl
crede identic cu verbul arătă pe care-1 derivă din arrept
a r e sau aretare< ad -freputare (col. 1557—
1558).
Şi Tiktin, DRG., p. 91, menţine această despărţire (1.
âret „Umgegend, Gegend, Richtung" ; 2. aret „Schutz,
Schutzwehr"), dar nu crede în explicările date mai nainte
şi, neputând să dea alta, pentru el etimologia cuvântului
este „unbekannt".
Dicţ. Acad., I, p. 238, împreună cele două cuvinte, socotind
ca sens original pe cel de „pază militară", „garde
(militaire)", „avantposte", „defense, rempart" şi ca ulterior
pe cel de „partea locului, ţinut", „parage, endroit,
contree, entour, alentouis", iar în privinţa originii spune
următoarele : „Etimologia necunoscută. (Se pare că forma
primitivă a cuvântului e cea atestată de Barcianu : arăt.
în cazul acesta am avea a face cu un substantiv postverbal
din arătă. Vin în aratul cuiva ar însemnă deci „vin
în vederea cuiva, în regiunea pe care cineva o stăpâneşte,
de jur împrejur, cu privirile". Din sensul acesta s'a putut
uşor desvoltâ terminul militar „regiune păzită" şi apoi
„pază". Şl expresiunea „mi-e aret" aminteşte întocmai
pe mi se a r a t ă (v. arătă II, 50)", iar explicarea lui Budai-
Deleanu, care accentuiază cuvintele „gerade oder in gerader
Dinie stehen" ne aduce aminte de lat. r e c t u s,
care e cuprins în etimologia lui arătă. Când cuvântul a
ajuns să însemneze „regiunea şi locul de jur-împrejurul
cuiva", el s'a întâlnit cu un alt cuvânt, care avea un înţeles
analog, cu arie (cfr. Un copil... a intrat în aria calului
; calul l-a călcat în picioare. Delavrancea, ap. Tiktin,
DRG., 483), aşâ că el s'a putut simţi ca un derivat în -et
al acestui cuvânt, precum e bunăoară sinonimul prejmet
un derivat din „preajmă". Astfel s'ar explică forma âret
cu e în loc de ă şi cu accentul schimbat)".
Mai pe urmă V. Bogrea, Dacoromania, I, p. 257, a socotit
că expresia în aretul vântului =,,obviam vento",
„vor dem Wind" (L,ex. Bud.) şi poziţia accentului (âret)