Buletinul "Muzeului limbei române"

488 S. PUŞCARIU
căci trebue să dăm atenţia cuvenită şi semanticei
poetice (Melanges, 20). De sigur că multe din aceste
întrebuinţări figurate ale cuvintelor rămân izolate în poezie,
dar o mulţime din ele trec, prin imitaţie, în limba de toate
zilele, unde cu timpul îşi pierd puterea evocativă. Deosebirea
esenţială între limba poetică şi cea de toate zilele
consistă tocmai în aceea, că poetul caută să actualizeze
mijloacele de exprimare, pe când cel ce vorbeşte numai cu
scopul să comunice caută să le automatizeze (ibid. 18).
Actualizarea aceasta cuprinde chiar o ierarhie specială
a valorilor poetice (ibid. 18), care variază
după epocă şi tradiţie. Astăzi, când maşinismul agitatei
vieţi moderne, cu tot cortegiul ei de termeni tehnici, îşi
face intrarea triumfală în literatură, expresii ca „şoimul
falnic" sau „gingaşele lăcrimioare", atât de armonioase
pentru urechile părinţilor noştri romantici, nu mai pot
impresiona generaţia actuală.
Cuvintele puţin întrebuinţate, precum neologismele sau
arhaismele, une-ori şi barbarismele, capătă o valoare poetică
prin faptul că se disting prin efectul lor fonic
de cuvintele obicinuite şi banalizate din graiul zilnic. Construcţiile
neobicinuite dinamizează materialul lexic
(ibid. 20). „Cercetătorul trebue să evite egocentrismul;
faptele poetice din vremurile trecute şi din literaturile
altor popoare nu are voie să le analizeze şi să le aprecieze
după propriile obiceiuri poetice şi după normele artistice
însuşite prin educaţia ce a primit-o" (ibid. 20).
Ne vom opri ceva mai mult, spre a adăoga unele reflexii
din domeniul limbei române, asupra celor spuse despre
limba literară. Aceasta cu atât mai mult, cu cât unele din
„tezele" din programul publicat în fruntea volumului M&-
langes apar desvoltate în studiul Influence de la structure
de la langue litteraire sur la structure -phonologique et grammaticale
du tscheque litteraire de BOHTJSLAV HAVRANEK
(p. 106—120).
Se arată înainte de toate cât de greşită e exagerarea