Buletinul "Muzeului limbei române"

RECENSII 409
oa nu tiebue identificat fără de orice rezervă, pentru toate
vremurile, cele de azi ca şl cele de altă dată, ca valoare
fonetică cu franc, wa din forme ca roi. Dar tute este doară
femeninul plural neaccentuat în frază corespunzător lui *tuţi
din tustrei etc. Nu trebue să deschidem decât dicţionarul
lui H. Tiktin, ca să aflăm că tus- şi tute sânt forme atestate
pentru întreg teritoriul dacoromânesc, chiar şi tute fiind
încă păstrat pe alocuri (cf. şi istro-rom. tute trei, S. Puşcariu,
„Studii istroromâne" II, pag. 156, arom. megl. tut—
tot, P. Papahagi, „Basme aromâne", pag. 721 şi Th. Capidan
„Meglenoromânii" I, pag. 155).
Forme ca părţi, cărţi pentru părţi, cărţi ar fi putut exista
în secolul al XVI-lea cel mult în nordul Transilvaniei, nu
ca forme arhaice, ci pe urma unei substituiri de timbru
clar în locul timbrului obscur al vocalei. încolo, limitându-se
astfel analogia fonetică, formele acestea s'ar datora doar
unor analogii grafice cu parte, carte, constituind şi ele „faits
d'ecriture". Trebuia însă să se ţie seamă de faptul că asemenea
forme sânt atestate pentru secolul al XVII în toate
ţinuturile dacoromâneşti, iar în cele din nord până în secolul
al XVIII-lea, că plurale ca fragi şi vaci au rămas
până în zilele noastre, singurele de felul acesta, în cazul dacoromânesc,
şi că plurale cu a nealterat există până astăzi la
Istroromâni (cf. S. Puşcariu, „Studii istororomâne" II, pag.
142 şi 328; la P. Papahagi, „Românii din Meglenia", pag.
70 dăm până şi de un plural meglenoromân vaţi, suspect
în faţa formei văţ, date de Th. Capidan, „Meglenoromânii"
I, pag. 142 şi de declaraţia categorică făcută de aceasta :
„Cazuri cu a păstrat ca în dialectul dacor. — şi mai ales în
limba textelor vechi — nu există", ib ., pag. 69). Privite în
toată extensiunea lor în timp şi spaţiu, pluralele de tipul
lui părţi şi cărţi nu pot fi considerate ca forme suprapuse
pe calea analogiei unor plurale ca părţi şi cărţi, care ar fi
mai vechi, ci se prezintă ca forme străromâne care cedează
tot mai mult terenul formelor mai noi, dar de asemenea
străromâne,*de felul lui părţi şi cărţi.
în forme ca mănăstire şi vlădica (Iaşi, 1588) sau vata-