Buletinul "Muzeului limbei române"

458 ŞT. PASCA
giilor cunoscute din literatură. Regretatul I. Popovici,
op. cit. 78—82, a atins din fugă această problemă ţinând
seamă de elementele unei literaturi regionale. Pentru limbile
romanice, D-1 Migliorini le-a acordat atenţia cuvenită.
ŞT. PASCA.
TAGLIAVINI. CARXO, Notizie intorno ad alcuni manoscritti
sconosciuti del cardinal Mezzofanti esistenti a New-York.
(în ,,11 comune di Bologna", Anno XVI, 1929, VI, No. 2,
Febbraio, 1929, p. 39—41).
Dimpreună cu alte manuscrise ale faimosului Mezzofanti,
T. a descoperit într'o bibliotecă particulară din A-
merica, la New-York, un text românesc autograf „patru
sau cinci pagini mici, care ne lămuresc îndeajuns asupra
felului cum studiase (Mezzofanti) limba română, pe care
o cunoştea atât de bine că provoca mirare şi pe care, printre
altele, o iubea într'atâta încât a ales-o ca subiect al discursului
său de recepţiune la Academia bolognesă, la 13 iulie
1815" (p. 40). Deşi în biblioteca lui Mezzofanti nu s'au
mai găsit cărţi româneşti în afară de cunoscutul dicţionar
al lui Clemens, trebue să fi avut totuşi mai multe. în manuscrisul
descoperit se găsesc copiate câteva pasagii din
Predicele lui Petru Maior. Copia e făcută cu caractere
chirilice, iar la urmă se găsesc notiţe de interpretarea cuvintelor.
T. crede că textul chirilic e copiat de vre-un elev
de la Propaganda şi numai notele explicative sânt ale cardinalului.
O notiţă scrisă cu chirilice, dă lui T. siguranţa
că textul a fost scris de un transilvănean.
ŞT. PASCA.
SGHOLZ GUNTHSR, Rumănisch und Spanisch, Eine vergleichende
Dartstellung der Eigentumlichkeitenb eider Sprachen.—Deipzig,
1929, pp. 79.
Sânt vechi încercările filologilor români sau streini de
a pune limba română în toate manifestaţiunile sale gramaticale,
alături de câte una din limbile romanice, căutându-se
astfel să se ilustreze „gradul" de romanitate pe