Buletinul "Muzeului limbei române"

REOENSII 461
de categorisire, un joc inutil de regule gramaticale. După
o asemenea încercare e desigur greu să ne convingem de
caracterul mai puţin latin al limbei române faţă de limba
spaniolă sau oricare alta din acele care alcătuesc actualul
domeniu romanic, aşa cum lasă autorul să înţelegem.
ŞT. PASCA.
MARCU ALEXANDRU, Un student român la Pisa şi Paris,
către 1820 : Simion Marcovici. (Extras din „Revista Istorică",
anul XV, nr. 1—-3, Ianuarie — Martie).—Văleni de
Munte, Tip. Datina Românească, 1929, pp. 36.
Era destul de laconică informaţia pe care studiile de
istoria literaturii sau cea a „legăturilor culturale ale romantismului
românesc cu cel apusean" (p. 3) o dădeau
asupra lui Simion Marcovici, căruia M. îi arătă în pagini
luminoase biografia şi activitatea. Contribuţia autorului
ne serveşte ca un izvor util pentru cunoaşterea împrejurărilor
în care s'a introdus în şcoala românească limba naţională,
în locul limbei greceşti.
S. Marcovici, făcându-şi studiile în Italia şi Franţa, a
fost îmbibat de cultura acestor ţări, devenind, întors în ţară,
unul din cei mai iluştrii reprezentanţi ai culturii italiene
şi franceze de la noi.
Autor al unui „curs de retorică", scris după modele occidentale,
Marcovici a devenit unul din creiatorii terminologiei
noastre retorice şi unul din cei care au contribuit
mai mult la introducerea acestei materii în şcoala românească.
Marcovici nu s'a remarcat în istoria literară ca
un om de mult gust literar. Meritul său mare stă în devotamentul
cu care s'a dedicat educaţiei tineretului. A făcut
parte din grupul celor însărcinaţi cu redactarea, la noi, a
unui dicţionar francez. Prieten înfocat al lui Eliade, a apărat
până la un timp principiile acestuia, exprimate în Gramatică
şi a primit cu entuziasm propunerea în legătură
cu „Biblioteca universală", care avea să cuprindă traducerea
operelor literare de seamă ale occidentului. Marco-