Buletinul "Muzeului limbei române"

PE MARGINEA CĂRŢILOR III 485
cauza continuităţii geografice, a omogenităţii sociale şi,
nu mai puţin, a conştiinţei celor ce o vorbeau că aparţineau
aceluiaşi neam şi aveau deci nevoie de o „koine", cu
menţinerea particularităţilor regionale numai în măsura
în care ele nu stânjeneau o bună înţelegere. Că o astfel de
conştiinţă exista la strămoşii noştri, chiar pe vremurile
când ei nu ajunseseră să se organizeze în state naţionale,
se vede din numirea de Român, pe care toate grupele azi
despărţite şi-o dau (sau şi-au dat-o) şi căreia îi corespunde
numirea de Valah-Olăh, dată de vecini tuturor acestor grupe.
Mănunchiurile de fapte convergente, care ne dau dreptul
să vorbim de o limbă comună iniţială, nu ajunge însă să
fie numai mai numeroase decât divergenţele, ci seria de
inovaţiuni convergente trebue să alcătuiască o grupare
de fapte solidare dintr'un întreg, să închipuiască o tipologie
(Melanges I). în Locul limbii române între limbile
romanice, p. 8—13 am căutat să stabilesc câteva criterii
care ne dau dreptul să conchidem asupra înrudirii mai
strânse între limbile aceleiaşi familii, sau între dialectele
aceleiaşi limbi, şi, dimpotrivă, care ne face să recunoaştem
convergenţele întâmplătoare. Doveditoare pentru înrudirea
strânsă mi s'au părut mai ales acele inovaţiuni comune,
care au avut urmări similare, şi cele ce sânt identice şl
în „excepţiile" lor, care deci se prezintă nu numai cu
aceleaşi evoluţiuni regulate, ci şi cu aceleaşi cazuri refractare,
înrudirea e dovedită, aş adăoga acum, nu printr'o
sumă de fapte izolate asemănătoare, ci prin acelaşi sistem
fonetic, fonologie, morfologic, lexical şi sintactic.
Pentru ca să putem înţelege aceste sisteme (care mai
ales caracterizează o limbă) „ceea ce trebue să formeze
obiectul studiilor comparative nu e numai patrimoniul comun
moştenit de limbile-fiice de la limba-mamă, ci e,
într'o măsură egal de mare, evoluţia limbilor înrudite după
despărţirea lor de trunchiul comun", căci „numai prin acest
mijloc se pot aşeza în lumină tendinţele fundamentale în
evoluţia acelor «limbi şi se pot uni epizoadele, ce par, la
prima vedere, despărechiate şi fără scop, spre a scoate din