Buletinul "Muzeului limbei române"

452 ST. PASCA
Folosindu-se de prilejul apariţiei studiului lui M i g 1 i o-
r i n i, T. revine asupra rostului important pe care limba
noastră îl are, prin elementele vocabularului ei, pentru
urmărirea unor probleme importante linguistice şi întregeşte
cu exemple româneşti materialul pus în discuţie de
Migliorini. Studiul lui T. face parte dintr'un ciclu pe care
d-sa îl va continua în cadrul unor aşa numite „divagaţii
semantice româneşti".
în lucrarea de faţă autorul urmează numai în anumită
măsură ordinea prezentării materialului pe care o văzurăm
la Migliorini. D-sa caută să simplifice, să extragă anumite
capitole, căci îl preocupă în primul rând faptul filologic
şi numai puţin cel psihologic.
Materialul românesc îl împarte în următoarele capitole :
nume din lumea creştină (p. 165—166) ; nume din
vechiul testament (166—175); nume din noul
testament (p. 175 ş. u.) ; denominaţii şi personificaţii
(p. 223 şi u). Mai discută câteva nume
comune rezultate din nume proprii de loc, din
Biblie, (p. 174 ş. u), şi din nume de sărbători
(p. 200—201), apoi nume din lumea clasică (p.
203 ş. u) şi profană (p. 211 ş. u). Toate aceste capitole
cuprind un material bogat, scos din izvoare din cele mai
variate, pe care T. le indică cu grijă. Era nevoie să se
adune într'un mănunchiu materialul lămurit incidental şi
parţial în atâtea publicaţii, de aţâţi cercetători. Contribuţiile
lui V. Bogrea se bucură de deosebită consideraţie. Dar.
T. aduce des interpretări nouă, care merită toată atenţia,
Oricâtă perspicacitate ar dovedi autorul în discernământul
critic, rămân totuşi unele observaţii de făcut. Le prezentăm
mai la vale în ordinea în care le spicuim din studiul
lui.
A r o n (p. 168) a lăsat urmă în limba comună în numirea
barba lui Aron, dar numai prin etimologie populară, căci
cuvântul derivă din gr. âpov de unde şi accentul de la
Aron, cf. Tiktin, s. v., (npers. e Arân).—Tot aici, se poate
cita şi românescul vârtolomeiu, care în Banat (corn. E. Pe-