Buletinul "Muzeului limbei române"

ETIMOLOGII 271
cuiva, a necăji pe cineva prin stăruinţă prea multă, a
plictisi cu stăruinţa prea mare", pe care Dicţ. Acad., I n ,
p. 267, îl derivă corect din onomat. ung. csah, care imită
lătratul cânelui când urmăreşte vânatul (cf. csaholni ,,a
lătra, a scheunâ, a chelălăi, a flecari").
Din radicalul csah- derivă şi formele csah ol-, csihoU,
csahit-, csehet(el)- amintite mai sus, dintre care cea dintâiu
ne-a mai dat pe ciâhălui (la Moţi) : Mai taci din gură,
nu tot ciâhălui atâta după mine (vezi V. Stan, Magyar
elemek a mocok nyelveben, în Nyelveszeti fiizetek nr. 19,
Budapest, 1905, p. 29), iar prin numele verbal csaholo
pe ceahlău, cealhău, etc. (S. Puşcariu, Dacoromania, III,
673—5 şi Dicţ. Acad., I 11 , 249).
Trecerea lui A în c în formele cicăi < cihâi, cicăli < *cihâli
şi cicătui < *cihătui s'a făcut probabil în urma contaminării
cu cincăi, care are acelaşi înţeles (cf. şi a cherchelt