Buletinul "Muzeului limbei române"

280 N. DRAGA-NU
cimpoiaş, zicălaş, etc, la G. Pascu, Suf. rom., pp. 345—352),
putem spune cu siguranţă că obiceiul a fost luat, împreună
cu numele său, de Unguri de la Români.
Aceasta însă nu exclude posibilitatea ca noi să fi împrumutat
vreo numire ungurească privitoare la acest obiceiu.
De acest fel pare a fi ghiduş.
Dacă pornim de la numele unguresc al caprei, care
adeseori este însoţită de iezi (cf. T. Pamfile, p. 193),
ajungem la o explicaţie satisfăcătoare pentru ghiduş =
turcaş, brezae. N'avem decât să-1 socotim corespondent
al ungurescului gidos „căprar" sau „om cu capră sau capre",
derivatul lui gido „căpriţă", care are chiar şi forma gidi
(cf. Szinnyei, MTsz., I, 695—699), pe care o întâlnim
la Creangă, Pov., 24 (Ghidi, ghidi, ghiduş, ce eşti !)
în legătură cu această explicare a lui ghiduş trebue să
lămurim şi pe bondroş, bondruş, bondrâş, bondrâş, bondriş
(în nordul Transilvaniei şi în Bucovina) „om... acoperit
la faţă care umblă după crai, la Crăciun", „irod", „brezaia",
„om care este îmbrăcat greu şi umblă încet", „nebun",
„prost" şi (apropiat de bondar) „tăun" (Dicţ. Acad., I 1 ,
481) şi pe bondrâ „femeia mută, care nu e bună de nimic"
„teapa-leapa" (id., ibid.), dintre care pe cel dintâiu Dicţ.
Acad., 1. c, îl derivă din ung. bondrus „om mascat".
în limba ungurească se găseşte într'adevăr cuvântul
bondrus (Szinnyei, MTsz., 1, 160), dar atestat o singură
dată din „Kâpnikbânya", unde influenţa românească este
foarte puternică, iar Gombocz-Melich, MEtSz., 469, nu-i
cunoaşte etimologia. Fonetismul (cu -us, nu cu -os) îl arată
ca element străin în limba ungurească şi putem spune
aproape cu siguranţă că este corespondentul formei româneşti
bondrâş. „A pune o bândură sau cârpă" pe ceva,
a acoperi, a înfăşură, a învăll, a legă cu sau în ea ceva" (cf,
exemplul din Coşbuc : Fira le va scoate [ierbile], Le va pune
toateîntr'o băndurică, într'o cârpă mică, Ş'apoi le va duce...),
înseamnă a îmbondori (< *îmbănduri). La Năsăud femeile
se îmbondoresc cu năfrămile, acoperindu-şi şi gura, aşa
că numai ochii li se văd, iar „năfrămile" se numesc în alte