Buletinul "Muzeului limbei române"

242 ETIMOLOGII
inţează decât regional şi rar, căci cei mai mulţi dintre noi,
deşi le simţim legătura cu ieftin, margine, rogojină, palten,
sprinten, tretin, preferim alte diminutive, în care n de la
sfârşitul tulpinei să iasă în evidenţă. Stadiul final, adecă
derivate ca pristenior, sprintenior, sărcinioarâ, care denotă
dispariţia simţului pentru morfonemul n—i, a fost ajuns
şi el în unele regiuni.
Alt exemplu e cel al morfonemului t (d) •— c (g) şi ţ(z) — c"(g)
născut din legea fonologică care preface pe t (d) şi c (g) în
â (g) înainte de io şi iu. Deşi această lege fonologică datează
din cele mai vechi timpuri, totuşi numărul mare
de exemple ca fierbincior, căruncior, netejor, repejor, rotunjor,
etc. au produs derivate de felul lui cumincior din mai
noul cuminte, sau grămăjoară, oglinjoară etc. din cuvinte
de origine slavă. Când, în secolul trecut, s'a format din
aprinde, după modelul germanului Zilndhdlzchen, în Transilvania,
numele pentru „chibrit", acest derivat a primit
2
forma aprinjoare ).
Tot după legea fonologică amintită se explică mustăcioară
şi mustăcios, corespunzând unor *mustaciola, *mustaciosus,
derivate din lat. mustacia. Aceste derivate, fiind
raportate la mustaţă, s'a născut, înaintea sufixelor -iolus
şi -iosus, morfonemul ţ—c. Acest morfonem a produs
din cuvintele de origine slavă căiţă şi isteţ diminutivele
căicioară, istecior, sau din trebuinţă, neputinţă adjectivele
trebuincios, neputincios. Tot astfel în veacurile trecute se
spunea grecios, un adjectiv derivat din greaţă. Astăzi
avem însă greţos, precum avem aţos, ceţos, derivate ca
spumos, gustos şi celelalte adjective în -os.
Vedem din cele precedente că morfonemul este în general
atât de desvoltat în limba română, încât poate fi
considerat ca una din cele mai caracteristice aspecte ale
gramaticei noastre. Cu toate acestea, limba nici n'a uti-
') Dacă de la frate avem diminutivul cu totul neregulat frăţior,
acesta
sau este un singular nou din frăţiori, plural de felul lui dinţişori, căişori,
sau derivat din frâţâni, sau, mai probabil, orientat după soţior (masculinul
de la soţioară, derivat din soţie).