Buletinul "Muzeului limbei române"

546 ETIMOLOGII
— CANDEEA, I. A., Rom. sulfină, dial. sulcină. Sulfina < lat. vulg.
*sulfinus-a „ca pucioasa (galben)" < lat. vulg. *sulfus pentru lat. suljur.
(G. S. III, p. 429—430).
— CANDEEA, I. A., Alb. kosiz. Alb. koSiz < lat. cossus ,,ver de bois" ;
cf. rom. coş, coşi < lat. cossus. (G. S. III, p. 430).
— CAPIDAN, TH., Arom. bruescu. Din alb. mbroj, mbroh. Se respinge
etimologia lui Papahagi : bruescu < mutrescu. (R. F. II*, p. 105—-109).
— CAPIDAN, TH., Arom. Idngută. Arom. Idngută ,,picătură" < alb
l'agett. (R. F. II*, p. 107).
— CAPIDAN, TH., Arom. măricue. Un vechiu împrumut alb. maliko],
mtakoj (din lat. maledicere). (R. F. II*, p. 106).
— CAPIDAN, TH., Arom. mire, Dacor. mirişte. Arom. mire— „islaz" şi
dacor. mirişte — „loc pe care s'a secerat", în alte părţi „păşune" < vsl.
mirii = „pace" şi „lume", dar probabil şi „avuţie" cum arată rusescul
min. Se explică trecerea semantică. (R. F. II*, p. 280—282).
— CAPIDAN, TH., Arom. puşescu. Arom. puşescu „încetez, contenesc"
< alb. puson, pusoj cu acelaşi sens. (R. F. II*, p. 106).
— CAPIDAN, TH., Arom. şămbără. Cuvântul însemnând „una din cele
două neveste ale aceluiaşi bărbat", este semirt al Albanezilor, care au
obiceiul bigamiei. (R. F. II,* p. 104—105).
— CAPIDAN, TH., Dacor. pururea. Din alb. perhere ( < lat. per
hora). B unul din cele 13—14 cuvinte albaneze existente numai în dacor.
(cf. DR. I, 563). Se dau şl lămuriri formale. (R. F. II*. p. 282—283).
— DENSUSIANU, OV., Un cuvânt latin păstrat în limba copiilor. Bai
„băutură" în graiul copiilor < lat. bua, *buium cu acelaş sensi; cf. celelalte
limbi romanice. (G. S. III, p. 432—433).
— DENSUSIANU Ov., Rom. desfată. Din lat. effeto „a slăbi, obosi" :
*diseffeto > rom. desfăt cu sensul primitiv: „a da puteri nouă, învioră".
(G. S. III, p. 430—431)-
— DENSUSIANU, Ov., Rom. noian. Noian < loian „vin mult, apă
multă, ce curge din belşug" < slav. Io]- „a curge". (G. S. III, p. 431)-
— DENSUSIANU, Ov., Rom. prunc. Din lat. *pronicus < pronus „aplecat".
Rom. aplecă = alăpta. (G. S. III, p. 236—237).
— DENSUSIANU, OviD, Cu privire la Sînziene. Din Sanctus Johannes
> Sănzane şi prin analogie Sînziene, Sînzu(i)ene. (G. S. III, p. 433—434)-
— DENSUSIANU, Ov., Rom. undă şi vfr. onde. Rom. undă, dial. „dată
oară, moment", vfr. onde „dată, oară" < lat. unda cu lărgirea sensului
original „a fierbe într'o undă". (G- S. III, p. 433).
— DEAGANU, N., Căpeleş ; căpăluş. Căpeleş „conducător al jocului" <
ung. *kepelQs — hepelo" „dijmuitor". (R. F. II*, p. 73—74).
— DEĂGANU, N., Cergălău. Cergălăi „oameni care umbă a doua zi de
Paşti să capete ouă şi colaci" < ung. csorgolo < csorgbl = cserget „a face
zgomot". Probabil oamenii aceia fac zgomot. (R. F. II*, p. 74).
— DEĂGANU, N., Corinteu. Corinteu „însoţitor al miresii" < ung.
hurjanto „strigător". (R. F. II,* p. 74—75).
— DEĂGANU, N., Cuvinte şi obiceiuri. 1. Obiceiul ,,bricelatului" (cit.
Viciu, Marian, Pop-Reteganu, Coşbuc) vine dela Saşii din Ardeal. Bricela
(cu variante formale) < germ. Britsche (cu variante formale). 2. rom. şod
< evr. schoteh > ung. sod. (R. F., I, p. 105—117).
— DEĂGANU, N, întunecă. Din lat. *ln-tonicare „a începe să tune",
„a se întuneca". (R. F. II*, p. 291—96).
— DEĂGANU, N., Intoncă (Tuncă). D. dă etimologia : întoncă < toancă
— toană; toană < sl. tona; toancă nu e un derivat rom. ci slavon, cf.
rus. tonbka, diminutiv ăintonja. (R. F. II*, p. 296—97).
— DEĂGANU, N., Lucină. Lucină „poiană în pădure", .„vârful unui
deal" < ceho-rut. lucina < loka „vale, livadă". (R. F. II*, p- 77—7 8 )-