Buletinul "Muzeului limbei române"

ETIMOLOGII 281
părţi şi „cârpe". Rebreanu n'a făcut decât să întrebuinţeze
acest termen şi pentru blană : îmbondorit până peste
cap, cu o blană de vulpe (Ion, II, 78), ceea ce nu înseamnă
că pentru explicarea lui trebue să pornim dela bondâ (—bundă
+ sufixul -uri şi prefixul în- (S. Puşcariu, Dacoromania,
I, 231—232 şi Dicţ. Acad., II, fasc. VI, p. 478), cum nu
trebue să pornim nici dela vreo „rădăcină reflexă bobo-,
bodo-, fofo-şi altele" (A. Scriban, Arhiva, 29—1922, pp. 475—
476). Cuvintele „peste cap" ne arată clar că e vorba de
învălirea obişnuită altfel cu năframa.
Inversându-se situaţia prezentată de Dicţ. Acad., I 1 ,
615, rămâne să explicăm pe bondroş, bondrâş, bondrâş,
bondriş, în cadrele limbii româneşti. El nu poate fi despărţit
de bandurâ (bandorâ) 1. (în Sălagiu) „cârpă", 2. (fig.)
„muiere cu purtare slabă" (Dicţ. Acad., I 1 , 481) 1 ), pe care
de la Năsăud îl cunosc în forma bândură „cârpă, învălitoare"
(cf. băndurică, citat din Coşbuc ap. HEM., 2461
şiDiţ. Acad., I 11 , 481), chiar şi băndur, plur. bânduri ,,dăsagi
mari (pentru fân, lână, etc.)", tot din regiunea Năsăudului,
pe care Dicţ. Acad.,1 11 , 481, îl cunoaşte numai
cu sensul figurat de „stomah" şi „pântece de om gras,
burtă (mare)".
Toate aceste forme corespund săsescului Bandei „legătoare",
care a fost apropiat de cuvintele în -ură, -ur
(de e. barbur, fagur, fumur, grumur, mascur, muscur; gaură,
ghindurâ, lândură, negură, râură, scândură, vergură, etc,
după analogia cărora sânt formate şi : butură, fiştură,
fliştură, ghizdurâ, ţandură, şomburâ, ciomburâ, şombur, gripsor,
ciungâr, etc, cf. G. Pascu, Suf. rom., p. 56).
Forma îmbondoll, îmbodoli, cu -l- netrecut în -r-, păstrează
mai bine originalul săsesc Bandei, iar îmboldori
nu este decât o modificare fonetică a acesteia.
Exemplele citate de Dicţ, Acad., pentru aceste forme
dovedesc că sensul lui îmbondori este cel fixat mai sus.
l
) Pentru acest sens, care e şl al formei bondră — bândură cf. cârpă
răză, fleandură, etc, cu acelaşi sens.