Buletinul "Muzeului limbei române"

460 ŞT. PAŞOA
melor de botez se ţine socoteală des şi de valoarea simbolică
pe care acelea o pot avea. Tot aici intră şi numele
de sfinţi, la noi în cea mai mare parte slavone, după calendarul
subt dominaţia căruia am trăit atâtea secole,
sau chiar nume de altă origine, purtate de ascendenţii din
familie.—Ultimul capitol în care autorul se ocupă de numele
personal propriu zis, tratează despre p o r e c 1 e (p. 42—
50), pe care le împarte în aceleaşi patru grupe ca şi numele
de botez.
în partea I (p. 51—84), autorul îşi încadrează teza în
problemele generale de semantică şi de onomasiologie, fixând
în acelaşi timp natura materialului pe care îl expune
în urmă.
Cu partea a I I-a (85-—104) intrăm în discuţia translaţiilor
care aduc prin figuraţie la întrebuinţarea numelor
proprii ca nume comune. Autorul încearcă să arate
care este originea inovaţiilor semantice şi acordă o deosebită
atenţie evoluţiilor produse de mişcarea culturală,
discută numele personagiilor reprezentative pentru o clasă
socială mai înaltă şi pentru arii geografice mai vaste. Sensuri
figurante locale şi desvoltate în anumite regiuni restrânse,
nu-1 interesează deocamdată. în capitolul următor
se discută numele comune provenite din nume de persoană
din lumea creştină (p. 105—137) pe care le grupează
după cum sânt din testamentul vechiu, nou, sau din epoca
ulterioară evanghelismului. La pag. 138—153 expune apelativele
provenite din nume de persoană din lumea clasică
şi apoi (p. 154—202) interesantele nume comune
din numele proprii din lumea profană.
în partea a III-a a lucrării (p. 203—309) autorul
pune în discuţie numirile date după nume de persoană,
născute în mod analog, dar în direcţie inversă acestor din
urmă, din cele dintâiu, în sensul că numele comune au
fost la început supranume (din nume de persoană). Procesul
psihologic care a creiat asemenea evoluţii în ultima
analiză este identic cu cel cunoscut la evoluţia numelor de botez
din numele comun. Astfel: numiri şi personifi-