Buletinul "Muzeului limbei române"

404 AL. PROCOPOVICJ
descoperi un factor generator unic, şi mă îndoiesc de
existenţa lui, pentru apariţia unor forme ca molţi şi
scolatu, indiferent de împrejurarea, dacă aceste forme au
numai valoare grafică sau reproduc întocmai sau numai
cu oarecare aproximaţie o pronunţare care a existat de
fapt în vremea lor. Şi cazul lui adecă şi adică ne arată
că nu ne este îngăduit să ne îndoim a priori că grafii
duble ca leage şi lege sau (d. p. în Palia de la Orăştie)
ca Român şi Rumân n'ar corespunde unei îndoite pronunţări
a cuvintelor acestora.
Care este însă panta pe care n'ar putea aluneca, chiar
într'un mediu de intensă creaţie ştiinţifică, talentul unui
doctorand, mai ales dacă este lipsit de îndrumarea şi controlul
constant al unui profesor familiarizat cu domeniul
cercetărilor lui ? Spicuesc din paginile următoare, dedicate
nazalizării şi vocalelor nazale (pag. 55—56), diftongilor
(pag. 66-—72), lui u final (pag. 72-—80), expunerii unor
„fapte dialectale" („faits dialectaux", pag. 81—101) şi concluziunilor
(pag. 102—104), doar vro câteva dintre afirmaţiile
autorului.
La începutul unei fraze ca în dureri naşts-vor feciorii prepoziţiunea
în ar fi avut rolul unui element autonom şi un
accent de intensitate. Grafia u pentru un resp. u P, d. p.
în u călătoriţi, ar fi „certainement un fait d'ecriture", fără
ca să se dea vreo atenţie părerii lui P. Skok despre acest u
din articolul ,,A propos du nasalisme et du rhotacisme roumaino-albanais"
(pag. 329—330), publicat în „Arhiv za
arbansku starinu, jezik i etnologiju" II, Belgrad 1925, pag.
325—340 (cf. şi explicarea mea din DR. IV, Cluj 1927,
pag. 1169—1170). Forme ca mente ar trebui cetite minte,
fără ca să înţelegem de ce forme ca lege din Psaltirea lui
Tordaşi ar face dovada peremptorie că în secolul al XVI-lea
se spunea numai lege şi de ce forme ca kredentze, kuvente,
şi-1 adaog şi pe svente trecut cu vedere de autor (cfr. DR.
II 212), n'ar arăta la fel că se spunea şi cuvente etc. Ortografia
ungurească avea doară pentru i din cuvinte un
semn corespunzător, nu cunoştea însă un semn analog lui