Buletinul "Muzeului limbei române"

440 ŞT. PASCA
riile (p. 166—191). La sfârşit (p. 193—208) e un rezumat
al lucrării, în limba franceză, 9 planşe (cu 22 fotografii)
reuşite. Lucrarea ar vrea să cuprindă deci, în afară de limbă
şi folclor, întreagă problema săcuiască.
Pe noi aici nu ne pot interesa decât unele din chestiunile
puse în discuţie de autor. Astfel, de pildă ne interesează
în cel mai înalt grad hotarele ţinutului Săcuilor, fixate
după criteriul istoric, şi care apar în diverse epoci din ce
în ce mai întinse în paguba elementului românesc, (p. 46—50).
în această privinţă, lucrarea lui O., -alături de aceea mai
fecehtâ a profesorului său V. Meruţiu despre Judeţele din A rdeal
şi din Maramureş e foarte utilă. Bazat pe cercetătorii maghiari,
cum e -K ar â c s o n y i, autorul afirmă că Săcuii sânt
veniţi în Ardeal din sec. XI, şi au fost aduşi aici de dincolo
de Dunăre (Pannonia) de către Sf. I.âdislau (p. 50). Ei
au venit în Ardeal ,,ca element etnic deosebit de Unguri
şiOâi privilegii" (idem). Regiunea colonizată cu Săcui s'a
întins neîncetat, în sec. XII, subt regele Geiza al II-lea
şi apoi, în sec. XIII, după Andrei al II-lea. '
'-Săcuii,' ca element de pază a graniţelor de răsărit şi-au
întărit în estul Transilvaniei castre x ). Unele din aceste,
după autor, v sânt luate de la băştinaşi, rămaşi în urmă în
teritoriile regale şi cunoscuţi în documente supt numirea
de «Pecenegi, dar,; în realitate, Români (p. 52). în afirmaţiile;
sale m legătură cu istoria Săcuilor, autorul face des
apel la ; elementele toponomasticei regiunii. E instructivă
harta istorică a regiunii Săcuilor (p. 47).
-Vorbind de populaţiile care s'au adăpostit în regiunile
actuale ale Săcuilor în trecut, autorul începe cu epoca preistorică,
în care găseşte, după cum arată săpăturile, o populaţie,
cu o cultură desvoltată (p. 84—87). Importanţă
deosebită dă autorul epocei dacoromâne, până la venirea
Săcuilor (p. 87—92), epocă infiltrată în toponomastică regiunii
(p. 9 1 —9 2 )-
') Documentul citat de D-1 O. de la 1301, din timpul lui Ladislau
al V-leâ, e o plastografie, cum s'a arătat în „Glasul Minorităţilor" III,
No. 7—9, ,p. 21—25 de către d-1 Karâcsonyi.