Buletinul "Muzeului limbei române"

302 N. DKAGANU
din pluralul hopsâk (hapsdk) al lui hopsa (hapsa), care
iarăşi a fost primit, după părerea d-lui Lacea, din rom.
obşte (< v.-bg. obistî, adj ; -te, adv. ; -tije, subst.) şi reprimit
de noi în forma hopşă, cum am arătat în Dacoromania,
III, pp. 719—721 (cf. locuţiunea de hopşă=
,,de clacă", ,,de obşte", ,,al tuturor").
Dispariţia lui h- iniţial e cunoscută şi în alte cuvinte.
Finalul -şac al lui hopsâk s'a schimbat uşor în -şag, nu
numai fiindcă trecerea lui -c final în -g este obişnuită,
ci şi subt influenţa elementelor împrumutate sau formate
cu sufixul ung. -sdg (> rom. -şag).
Pliuhă.
Pentru pliuhă = vinars, rachiu, stropşală, etc. (Bugnariu,
Năs.) ; pliuhâ = 1, „rachiu rău" ; 2. „căţea, haită"
(Şez., III, 85, 5), şi derivatele : pliuhâu = „pliuhă" (Şez.,
III, 4) ; pliuhniţă = „pliuhâ" (Şez., V, 117, 2), cf. rut.
pljuvati „speien", „spucken", pljuha, zapljuvica „graue
Schmeiss-Fleischfliege" (Sarcophaga carnaria), zapljuvati
(Scărişoara), ap. T. Papahagi, Grai şi suflet, II, 87 ; ciormoiac, ciormoiag
„Kuhweizen" < ung. csormolydk, plur. lui csormoly{a), cf. Gombocz-Melich,
MEtSz., 990—991, poate (h)arţag < harcak = harcok, plur. ung. haro
rom. harţă (cf. Hanes Skold, Ungarische Endbetonung, Lund-Leipzig,
1925, p. 57 : < harc -f suf -ag), etc. Pe hădărag, hădarg, hădărog, hodorog,
care are şl forma hădărău, Skold, p. 80 şi Bitay, p. 4—5, îl derivă dintr'un
ung. * hadaray > hadarâ (cf. aafvra-f = szdntâ a. 1109, szedech, scedech =
szedo, etc).Această derivare ar fi posibilă însă numai în cazul că pe hădărog
l-am fi primit înainte de secolul al XV-lea până când ţine rostirea
ungurească cu y (cf. Gombocz, Memoires de la Societe Finno-Ougrienne,
XXX, 170—2 şi Magyar Tortâneti Nyelvtan, II, resz., Hangtan,
II, Budapest, 1926, 84—85 ; Melich, Nyelvtudomânyi Kozlemenyek, XLIV,
353, cf. şi XXXIV, 132; Magyar Nyelv, X, 155—156, etc). Dar acest
lucru este greu de dovedit. Mai curând putem avea evoluţia inversă : hadarâ
> hadarou > haăarov, haăaroh > hădărău şi hădărog, cu schimb de sufix
hădărag. Dar şl mai probabilă este explicarea dintr'un plural hadardk.
Tot aşâ şi feleştioc
poate fi mai curând corespondentul metatezat al ungurescului
festelok, pluralul lui festelo > feşteleu, decât feşteleu+sveştoc,
svitoc, cum propuneam îu Dacoromania, I, pp. 319—320), etc.