Buletinul "Muzeului limbei române"

BECENSII 435
fi dat impulsvdui de schimbare a numelor de localităţi o
întindere şl mai mare.
De numele unor sate se leagă foarte des o istorie întreagă.
Ştiinţificeşte e păgubitor să se treacă peste un nume numai
pentrucă e desagreat de localnici sau de numita „comisiune".
Numele locale nu pot să fie supuse unor capricii ale modei,
cum e în cazul numelor de botez sau chiar de familie, în
cât nu poate exista,, comisiune", care ar avea dreptul în faţa
istoriei la corectări de felul celor de mai sus. Am asemăna
furia „românizării" numelor de localităţi din Transilvania
cu aceea de „latinizare" şi „purificare" a limbei, întreprinsă
de şcoala latinistă. Efectul e aproape identic : localnicii
azi, după 4—5 ani de la schimbarea numelor, întrebuinţează
încă pe cele vechi, astfel Răftsâg, Ciuciu,
Binţinţi, etc. E şi natural, fiindcă formele vechi sânt consacrate
prin tradiţie şi sânt considerate ca româneşti din
moşi-strămoşi. Ştiinţificeşte în cazul cel mai bun era ca numai
numele locale mai nouă de 50 de ani să fie schimbate,
restul să rămână neatins. Aceasta la noi în Transilvania. Da
schimbarea acestora erau foarte utile recomandaţiile din
articolul citat al d-lui Brătescu. Dacă nu ne ruşinăm de mulţimea
elementelor streine intrate în limba comună cu voia
noastră, de ce să ne umilească nişte nume de localităţi de
înfăţişare streină când ele ne-au fost impuse?
Căci, în adevăr „naţionalizarea" numelor de localităţi,
ca să nu mai amintim numele personale înscrise în registrele
oficiale, a fost un fenomen foarte vechiu şi foarte frecvent
la noi în Transilvania. Rezultatele lui au fost măcar
atât de bogate ca acele ajunse în urma lucrărilor „comisiunii
româneşti" de la 1926, încât, cum vedem numeroasele
statistici de nume topice streine, date cu atâta paradă
de către cei care se ocupă de forma numelor de localităţi
din Transilvania cu scopul de a sprijini principii cerute
de idealuri politice de viitor, sânt puţin concludente pentru
un judecător «rece.
Era o chestiune interesantă pe care autorul putea să
o urmărească, în lucrarea d-sale atât de folositoare. D-sa,
28*