Buletinul "Muzeului limbei române"

ETIMOLOGII 251
în când cei doi roibi trudiţi slăbeau din pas [verlangsamten...
ihren Gang] Sad. PS. 28", ap. Tiktin, 1. c.
în sfârşit din sensul „slăbi [puterile]" ori „a lăsă [capul]
în jos" ( = „a moţăi", „a cucăi") s'a putut desvoltă fără
nici o greutate şi sensul de a „aţipi".
Deşi trecerea lui ă în e după p în apaszt- > apesti, este
uşor de explicat, totuşi pentru fonetism cf. ung. halasto >
rom. heleşteu, ung. mdllaszto > rom. melesteu, etc. Din
radicale ungureşti avem numeroase infinitive în -i alături
de cele în -ut alcătuite după modelul slavon (vezi exemplele
pe care le-am strâns, explicând pe adevesi, în Dacoromania,
IV, p. 752—753).
Peşti s'a putut naşte din apesti prin omisiunea lui a-
iniţial confundat cu prepoziţia a de la infinitiv : întru
nimica inima lui pesti-va domnul mieu a veni (Coresi, Tetr.
244) ; să nu fie lui a peşti întru Asia (Cod. Vor., 18/3);
m'a pestit boala (interpretat greşit „apucat", Pamfile, /.
II); nu pesteşte (=„trec") 2 săptămâni şi cade baba la paţ
(Ion Creangă, III, 87), etc.
Formele apesti, apâşti s'au putut ivi subt influenţa
altor cuvinte (cf. şi paşte, peşte, pişte < peste, etc).
Aret (arăt),
rătuî.
Un cuvânt care a dat mult de lucru filologilor noştri
este aret.
Hasdeu, Et. Magn., col. 1542 —1543, îl desparte, în
două cuvinte după accent (aret şi aret). Despre aret afirmă
că „se construeşte totdeauna cu prepoziţiunea ,în", îl
socoate sinonim cu „preajmă", îl traduce „entourage,
proximite de quelque chose", şi-1 derivă din ung. erre't—
erre-itt, de unde Ungurii au şi o formă nasalisată erriint (Fogarasi),
însemnând „de ce cote-ci, dans cette direction-ci",
combătând Lex. Bud., pe Miklosich şi pe Budai-Deleanu,
care-1 aduceaţi în legătură cu verbul arătă (< a d -f * r e c-
tare< redus). Dimpotrivă, termenul militar aret „defi,