Buletinul "Muzeului limbei române"

TH.
CAPIDAN
aveau până la 15 sau 16 catâri. Printre Fărşeroţi erau şi
chirigii de meserie care nu aveau catâri. Aceştia erau întrebuinţaţi
de celnici şi de către orice alt Român, care se
ocupă cu transporturile de mărfuri. Un chirigiu de meserie eră
plătit de la 12 până la 15 lire turceşti, ceea ce făcea 276 până
la 345 franci aur anual. In afară de aceasta, el mai primea
şi întreţinerea. De aceea, la plecarea ehervanagiilor, în familiile
celnicilor se prepara dintr'o dată pâne multă.
Când plecau chirigii la drum, nu porneau singuri, c toţi
la olaltă în caravan, sub conducerea unui chirigiu mai
îndemânatec şi mai voinic, care pe alocuri se numea chirigibaş.
El eră ales de celnic. Imediat ce ajungeau într'un
oraş, chirigibaşul eră acela care angaja încărcăturile. El
se interesă în oraş, ca să afle transporturi cu preţuri mai
mari. Condiţiunile de plată fixate de dânsul, erau primite
de toţi ceilalţi chirigii. Pentru aceasta chirigibaşul nu avea
o leafă mai mare decât a celorlalţi. Postul lui eră mai mult
onorific.
Se înţelege de la sine că chirigibaşul trebuia să fie nu numai
omul cel mai voinic dintre „cărvănari", dar şi cel mai deştept;
acela care ştia să se descurce în afacerile cu autorităţile
oraşelor în care se descărcau mărfurile. De multe ori chirigii
din Albania înaintau cu transporturile în spre miază
noapte până în Căr âda c (Muntenegru). Ei trebuia să ştie
şi limba ţării ca şi orânduelile locale.
In ce priveşte acum drumurile pe care se făceau transporturile,
după însemnările ce mi le-am luat, ele sânt următoarele :
Cel mai vechiu şi mai umblat drum din Albania eră
acela care plecă din Durazzo spre Macedonia : V i a E g-
naţia. El pornea de pe litoralul mării, trecea prin Cavaia şi
Elbasan, o lua de-alungul lacului Ohrida, trecând prin Struga
şi Ohrida, şi de aci apoi, prin Resna-Bitolia, ajungea pe şoseaua
care duce la Salonic.
Chirigii fărşeroţi încărcau sare şi tot felul de mărfuri
ce găseau în D uf u s sau D uf ă s (Durazzo) şi le descărcau
mai întâi în Pikină sau P i hi ni ă, P i k i n i
(alb. Pekini), de aci treceau prin C avaya (Cavaia), şi a-