Buletinul "Muzeului limbei române"

RECEN3II 453
trovici) şi în Munţii Apuseni, însemnează o anumită pasere
pe care deocamdată nu pot să o identific în mod precis,
şi, probabil, forma vârtolomete, Pascu, Cimilituri, p. 219
care lipseşte la T., are corespondenţe formale în limbile
romanice, cf. Migliorini, op. cit., 115 şi care trebue să fie
un reflex de filiaţie slavă, al numelui Bartholomaeus.—
Deşi nu admite etimologia lui Crăciun din Christi jejunium
(H. Schuchardt în Litteraturblatt, VII, 154), îi face totuşi
loc în studiul d-sale (p. 175).—O lungă discuţie ni se oferă
în jurul numelui St. Ioan (p. 180), de unde şi rom. sănzieni,
pe care, alături de alţi filologi, T. îl desparte de numele
atât de popular, Cosânzeana (p. 181). D-sa propune să se
pornească de la Jana Cosinzeana pe care o crede o formă
archaică, şi care este : Ioana sântă Ioana (cf. Iuon sânt Iuon),
cu un înţeles deosebit de cel actual de frumuseţe feminină.
Afirmă că la origine, a fost o personificare a lunei. Această
personificare, cum se ştie, se făcea prin zeiţa Diana (>rom.
zână) şi era obicinuită în epoca păgână. Personificaţia s'a
menţinut şi 'n creştinism, dar subt acţiunea hagiografiei
creştine, din pricina asemănării de formă : iană < Iohanna :
zânâ