Buletinul "Muzeului limbei române"

406 AL. PROCOPOVICI
turoru, tot în cuvinte noi şi împrumutate, care au fost ortografiate
cu -h după model slav şi care nu puteau să
aibă un -u motivat din punct de vedere etimologic, ci
doară unul adăogat lor pe calea analogiei ca în Ierusalimu
°5/5. 75/ 1 0 . singurele abateri de felul acesta între exemplele
citate (cf. I. G. Sbiera, „Codicele Voroneţean", pag.
281—282). Scrisul lui Coresi nu mai este continuu, şi totuşi
îl scrie regulat pe Citez vro câteva exemple din
pag. 281 (pag. 254 a ediţiei Puşcariu-Proocpovici din 1914)
a Cărţii cu învăţătură din 1581 : ţie grăescu, eşu din omulii
acesta ; va elîi; Domnulu nostru Is. Hs., însuşii adeveritulH ;
den blăstemu pre noi au scumpăratu ; lucrulu întunecaţii să-.u
urîmu etc. Pe cât am putut observa, cazurile în cari Coresi
nu-1 are pe -1 se pot împărţi în trei categorii: 1. Cuvinte
cari n'au avut un u final, anume un < unum, al cărui -u
a căzut prin sincopă încă în epoca străromână (cf. DR IV,
loc. cit.), în < in, den < de-{-în etc. în cuvintele acestea
consonanta finală este ortografiată prin ^ 2. Forme al căror
-1, dispare pe urma contracţiunii cu o vocală următoare.
Citez după ediţia din 1914 : dat-au 2/3,4 ; cum ai zice 534/23,
544/23 (cf. curnU întru leagea veache grâiaşte-se 534/8). 3.
Cuvinte al căror -5, fonem labial desvoltat din -u, a
dispărut prin asimilare şi absorbire de către o consonantă
labială precedentă sau următoare în nemijlocit contant cu
el. Nu pot cita din fuga condeiului decât exemple în care
forma pronominală conjunctă l< Uium este urmată de auxiliarul
va, dar îmi reamintesc că sânt şl alte cazuri : tare-l
va oblici 544/24, cd-l va învăţa 432/21, de-l va duce 465/16,
şi-l va ucide 465/17, şi-l va piiarde 465/18 etc. (cf. însă
pre care omu-lu va muşca 463/30, deaca-lii ucise pre elu 548/3,
ce-lu legă pre elu cu mânie 545/8, pre elu-lu pomeni DomnulU
364/4 etc). Prin urmare -5 nu ex stă la Coresi mai ales
acolo unde, pe urma unei enclize sau proclize, două cuvinte
se împreună şi în scris, deci chiar unde continuitatea
scrisului n'a fost desfiinţată încă. Nu trebuia să se uite
apoi că în multe cazuri şi locuri -u n'a dispărut din dacoromâneşte
nici până astăzi. Iată una din citaţiile numeroase