Buletinul "Muzeului limbei române"

BECENSII 415
ne punea mereu întrebări noui, la cari trebuia să se dea
un răspuns.
Sântem departe de a fi lămurit toate chestiunile acestea.
Principiul stabilit de A. L,ambrior a fost susţinut, fără de
orice suggestii directe din partea lui, de E. Herzog în „Streitfragen
der romanischen Philologie" (1904), pag. 54—55, cu
toată amploarea ştiinţifică în lumina unor evoluţii similare
din limba retoromană (camisia — cameiza — camigza ; cruce—
krâus —• kruks etc), limba italiană (planta>k'anta) şi chiar
şi din limba română (aqua>apâ, cf. ZRPh, XXVIII, pag.
381—384). Poziţia ocupată de A. Lambrior a devenit însă
definitivă, cred, numai după ce privirea largă şi măiastră
a lui W. Meyer-Lubke a îmbrăţişat problema în toată
extensiunea ei istorică şi geografică, în toată complexitatea
ei fonetică şi în împestriţarea ei mare de variate forme
dialectale (DR II, pag. 1—19) şi în acelaşi timp şi subt
aspectul ei de stratificare socială (v. mai sus).
E. Herzog a mai adăogat o observare de toată importanţa
pentru confirmarea rezultatului la care au ajuns cercetările
asupra evoluţiei labialelor noastre palatalizate subt
raport fonetic. în satul bucovinean Marginea, al căiui glosar
dialectal îl datorăm lui, se spune şi pk'dtra, pk'ept şl k'ătrâ,
k'ept etc, formele cele dintâi, cu labiala păstrată, aparţinând
mai ales generaţiunii mai vechi. împrejurarea aceasta
arată şi ea că evoluţia a fost de fapt pi>pk', iar mxp-\-k'
(din p)>pk'. (Rev. Fii. II, pag. 154).
Plecând de la apropierea făcută de E. Herzog între evoluţii
ca aqua>apă şi pectus>kiept, cred că trebuie să admitem
că asimilarea lui i faţă de p din kiept a produs şi
tendinţa de a îngloba articulaţia palatală a lui i resp. k'
în figura articulatorică a lui p. Articulaţia labială şi cea
palatală trec astfel dintr'o ordine de succesiune într'o ordina
de simultaneitate. Ori de câte ori s'a întâmplat lucrul acesta
pk' nu reprezintă două foneme, ci unul singur, iar din componentele
figurii lui articulatorice fac parte şi cluziunea
labială şi cluziunea palatală, întocmai precum mn din domn
d. p. este expresia grafică a unui singur fonem bilabial-