Buletinul "Muzeului limbei române"

224 S. PUŞCAEIU
purtare (< portare). Simţul că o aparţine silabei accentuate,
iar u celei neaccentuate, a produs, când accentul s'a mutat
din cauza sufixului, din păcură, derivatul pâcorniţă.
Metafonia lui e în ea şi păstrarea acestui ea la Dacoromâni,
fiind condiţionate pe de o parte de accent şi pe
de altă parte de a, ă din silaba următoare, vedem cum,
printr'o inversare, înaintea unui i şi e sau când îşi pierde
accentul, un ea originar devine e. După deasă—dese, deşi,
îndesă avem Munteni, Muntence (în loc de Munteani,
Munteance, precum se zicea mai de mult) sau deluşcdn,
greţos, stegar derivate din deal, greaţă, steag.
Uneori aceeaşi formă apare ca rezultat a două legi fonologice;
din punct de vedere morfonologic o confundare a lor
era aproape inevitabilă.
Astfel bunăoară, dacă diminutivul de la băiat este băieţel,
orientarea pentru morfonemul id—ie ' putea fi dată de
cazuri ca iaz—iezi (în care a etimologic, pierzând accentul,
a devenit «, iar acest ă, ca orice â după palatale, s'a prefăcut
în e, ci. tăiam > tăiem) ; dar ea putea fi dată şi de
cazuri ca iartâ