Buletinul "Muzeului limbei române"

ETIMOLOGII 267
und Lehnwdrter des ungarischen Sprachschatzes, Innsbruck,
1900, p. 147.
Cereală.
Cereală „unealtă (în formă de sac, Marian, V, 166) de
pescuit, constând din două nuiele îndoite în formă de
arcuri aşezate cruciş şi legate la mijloc, cu câte o crestătură
la capetele lor, astfel încât să se poată legă de ele
nişte sfori, cu care se închide între dânsele o plasă pătrată,
care se mai numeşte şi crâsnic-de-mână
sau fără coadă sau cristaş, fără coadă sau
ghelbereu", despre care Dicţ. Acad., I TI , 4, p. 291—292
ne spune că „pare a fi acelaşi cuvânt cu cercălan 1 ), apropiat
de cerc sau cercă", derivă, împreună cu ungurescul
cserkâlo, cum a arătat Gombocz-Melich, MEtSz., col. 685,
din rut. c~ekalo (Zelechowski, II, s. v.), pentru care cf.
verbul £ekati „warten", şi care în Maramureş are şi forma
derkalo (Nepr. Ert., X—1909, p. 221). în forma ruteană
cerkalo a putut să se introducă -r- subt influenţa lui âerpak,
cerpalo „Schopfgeschirr". în româneşte a putut fi luat dea-dreptul
aşa. Dar introducerea lui -r- se putea face şi
pe teren românesc, fie subt influenţa lui cercă, fie fiindcă
ea este un fenomen obişnuit în limba română, de altfel
ca şi în limba ruteană, cf. rom. arşâu, rut. arSuv < ung.
ăso; rom. orjoc = ojoc, ijog < ung. azSak, azsag, arzsak <
slav. oiegz; -{- cearşit < turc. daSyd; cearsală — ţesalâ; corsoaie
= cusoaie „şiretele ghetelor" (Comoara Satelor, I—
1923, p. 96).
Ceuc, chiorc; ceueuş, chiorcuş; închiorcoşa.
Dicţ. Acad., t. II, fasc. VIII, p. 583, dă verbul închiorchioşă
1. „a se umflă în pene", 2. (apropiat de „chior")
„a se uită chiorîş" (de-aici închiorchioşat, -ă, adj., „cu
l
) Acesta = ţărcălan < ung. cirkalom.