Buletinul "Muzeului limbei române"

532 S. I'UŞCAKIG
numele respective de persoane o formă în -a x . Tot de la
nume de persoane (Arbore, Brusture, Bujor etc.) cu adăogarea
unui -a, cred că sânt derivate toponimice ca Arbora,
Brustura, Bujo(a)ra, Busuioaca, Cârbuna, Desa 2 etc. Prin
aceasta nu vreau să spun că nu există nume locale derivate
de-a dreptul din numiri de animale, de plante şi de
tot felul de obiecte. Dimpotrivă, forme ca Faga, Măr a,
Izvoara sânt aproape sigur numite astfel după vreun fag,
un măr sau un izvor oarecare. Toponimicele date după
persoane sânt însă cu mult mai frecvente. în orice caz,
dacă un nume ca Boura nu s'a dat după o persoană care
se numea Bour (sau chiar Boura), ci după animal, e foarte
puţin probabil ca el să se fi dat după un bour de sex feminin,
ci cu mult mai de crezut este că toponimicul trebue
despărţit în bour -j- terminaţia toponimică -a. Aceasta
apare şi mai evident în Taura, unde forma feminină nu prea
e de înţeles, decât doar ca o analogie. Şi în Jidova (cetatea
Jidov ei) cu greu avem a face cu femininul de la Jidov,
ci mai de grabă cu masculinul Jidov (în sens de „uriaş")
-f a, ori cu slav. zidii -f- ova (ca în Sadova, Pancioava etc).
Ar fi însă greşit să credem că toponimicele derivate cu
-a n'au fost confundate cu femininele articulate. E chiar
evident în unele cazuri, că subiectul vorbitor a dat acestui
„formans" -a un rost linguistic asemănător cu al terminaţiei
femininelor articulate. Dacă o pădure se numeşte
A rhimandrita, e evident că nu poate fi vorba de un arhimandrit-femeie,
nici de nevasta unui arhimandrit, ci e
1
) Asemenea nume în -a sânt foarte răspândite, nu numai în toponimia,
ci şi în onomastica românească şi a popoarelor învecinate (cf,
Stadii istroromâne 11 p. 304 s. u.) şi la alte popoare romanice (cf. DR.
II 697—698). Dacă alături de Opriş găsim bunăoară varianta Oprişa,
aceasta nu însemnează că avem a face cu numele unei femei; ambele
variante se găsesc întocmai şi la Sârbi, care adaugă un -a şi la numiri
de origine românească în -ul (cf. Bratula, Dobrula, Dragula etc, Studii
istroromâne II p. 298). Un Bodea Rumărula (Românul + a) e atestat
la noi de I. Bogdan, din anul 1489.
2) Tot ca nume de persoană, legat prin juxtapunere, iar nu ca atribut
adjectival, trebue considerat Buzat în lazul-Buzat.