Buletinul "Muzeului limbei române"

54 TH. CAJPIDAN
superficial decât la celelalte popoare balcanice, cazurile de
apostazie la ei au fost mult mai frecvente. In privinţa
aceasta Pouqueville, în opera sa Voyage dans la Grece, ne
povesteşte o întâmplare care ilustrează perfect de bine
uşurinţa cu care Albanezii treceau de la creştinism la mahomedanism.
In 1760, locuitorii creştini ai unui întreg
ţinut dintre Berat şi Premeti, în care se aflau vreo 36 de
sate, suferind prea mult din partea Albanezilor musulmani
din satele vecine, voiau neapărat să scape odată de nenorocirile
care îi ameninţau. Intru cât Pastele se apropiau şi ei
intrau în postul mare, s'au decis să ţină postul cu toată
stricteţa, crezând în felul acesta că Dumnezeu le va veni în
ajutor, ca să-i scape de fraţii lor musulmani. Insă Pastele
veniră şi soarta lor rămase tot aceeaşi. Atunci, după o înţelegere
comună, au chemat pe hogea din localitatea vecină
şi imediat au trecut la mahomedanism. A doua zi, înarmându-se
până în dinţi, s'au repezit asupra satelor de unde
le venea necazul. Acum ei erau mahomedani şi puteau sa
se răzbune ! Altă dată un întreg trib din valea Drinului a
trecut la islamism, pentru motivul că preotul dintr'o comună
mai mare nu începuse slujba religioasă la biserică
la ora fixată de şeful tribului. Cazurile se pot înmulţi la
infinit 1 ). Fapt cert este că poporul albanez a fost predispus
la apostazie mai mult decât ceilalţi creştini din Balcani,
în special, decât Aromânii, care trăiau în nemijlocită atingere
cu ei. Iar această predispoziţie nu venea atâta din dorul
de a-şi păstra libertatea, cum interpretează Albanezii musulmani,
cât din dorinţa de a continua mai liber actele lor
de brigandaj.
Roadele acestei apostazii se văd astăzi în gradul mai
înapoiat de cultură, în care se găsesc musulmanii. Albanezii
care au avut nenorocirea să treacă la islamism, odată cu
noua credinţă, îşi însuşeau şi viaţa stăpânitorilor orientali
1
) Vezi despre aceasta Fr. Gibert, LeS pays d Albanie et leur histoire.
Paris, 1914, p. 36 sqq. şi Paul Siebertz, Albanien und die Albanesen.Wien
1910, p. 108 sqq. ,