Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

El tace. Aşază vasul în chiuvetă, deschide robinetul.
Apa învăluie instrumentele stârnind un zornăit metalic. Se
duce la frigider ca unul de-al casei, îl deschide şi scoate o
sticlă de votcă, ia un pahar din dulap, îl umple ochi şi,
aşezându-l pe masă, i-l prescrie ca analgezic, spunându-i să
ia câte-un gât până îl goleşte, apoi încearcă să o liniştească:
– Să nu-ţi fie frică. Eu am mână uşoară!
– Mulţumesc!
În vremea asta Floresco caută să umanizeze cumva
atmosfera pornind picup-ul cu melodia demenţială a unei
trompete ce nu cunoaşte limitele de sus, el zicând mai mult
pentru sine, vocea ieşindu-i însă ca de pe scenă:
– Şi-acum să mă ungă la inimă Lalele din Amsterdam.
Grozavă înfloritură pentru gerul de-afară. Această
trompeta-lalea a lui Kelvert mă dă gata ori de câte ori o
ascult.
Dora se întreabă aiurea dacă ar avea acum mai mult
curaj de-ar fi şi Octavian alături. Aseară nu părea să-şi
muşte mâinile de remuşcări după ce i-a reproşat din uşa
taxiului că ce, o bagă la cuţit? El nu făcuse decât să se uitase
speriat în părţi. Strada era pustie, ninsoarea se rărise, gerul
se înăsprea, ea ghemuindu-se pe bancheta din spate a
taxiului cu un început de revoltă în piept: „Hai, hai, joacă-te
cu mine, gospodarule! Vezi să nu-ţi fac o surpriză de-ai să
mă pomeneşti!”
Acum, după o noapte de plâns, „surpriza” e foarte
aproape de realizare. Aşteaptă să-i revină curajul pe care îl
avusese în balconul hotelului, când urmărea cum mingea
roşie se izbeşte de zidul bazinului gol, sărind îndărăt sub
cele mai neaşteptate unghiuri, trecând mereu pe lângă
piciorul fetiţei, aceasta lovind de fiecare dată în gol,
vânturând golul. Atunci se strecurase friguroasă lângă el în
aşternut, iar după ce s-a încălzit mângâind și fiind
mângâiată, când a întrebat-o dacă și-a luat pastila, Dora i-a
103