Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

– Normal că episodic! surâde ea cu amărăciune. Şi
către bătrânul de-alături: Asta-i tot ce vor bărbaţii de la noi:
ceva episodic.
– Ţi-o spun cu toată seriozitatea! insistă Floresco. Că
doar ştii ce se întâmplă în film! Am şi două roluri feminine!
Când porcii vor fi sloboziţi pe-aici peste tot şi lumea va fugi
îngrozită de turmele râtoase, o fată în alb va strânge petale
de trandafir pentru dulceaţă sau, mă rog, pentru un
aşternut de mireasă, ceea ce e totuna de fapt, în timp ce prin
tufele de trandafir înflorit porcii – groh, groh, dau năvală...
Înţelegi? Petale şi porci... Şi o fată în alb tăvălită de râturi pe
sub trandafirii înfloriţi...
– Hî? Despre asta-i filmul? întreabă veteranul
zăngănind din medalii. Da eu credeam că-i despre partizani,
despre cum îi fugărim pe nemţi prin pădure înspre Berlin,
cum...
– Este şi una, este şi alta. Este şi partizani, este şi
nemţi, dar mai puţini...
– Numaidecât că „mai puţini” după ce i-am pus noi pe
fugă! mai zice bătrânul recăpătându-şi calmul.
Floresco o sărută pe creştet şi, chemat de cineva la
capătul mesei, se duce şi acoperă în sfârşit gura căminului
cu un gurar de metal ca un scut de pe vremea spartanilor.
Între timp unii şi-au permis să iasă la o ţigară, alţii stau de
vorbă la ferestrele deschise direct în frunzişul pădurii.
Cei trei de lângă Preşedinte, în cămăşile lor albe
încheiate până la ultimul nasture, arată îngânduraţi, ochii
lor nu mai urmăresc pe nimeni în mod special. E ca şi cum
pentru ei banchetul s-a încheiat. În schimb îşi permite Dora
să-i privească direct, moment în care brusc se trezesc
tustrei din îngândurare şi o fixează cu priviri de păsări
răpitoare. Ea nu mai ştie cum să-şi ascundă ochii. Nu-şi
doreşte decât să se ridice şi să plece, dar tocmai se creează
o mică învălmăşeală la ieşire.
212