Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

gata, nu se mai poate face nimic”, „ce-a fost să se-ntâmple, s-
a întâmplat… Porcii calcă totu-n copite...” şi continuă cu o
întrebare:
– Ascultă, tu eşti cel care zgândăreşte nourii cu
rachete de-acolo, de pe deal?
– Eu... De fapt, eu împreună cu tot echipajul nostru.
– Urâtă treabă. Tare urâtă.
– Serios? Eşti primul care-mi face observaţia asta.
– Ce-aveţi voi cu grindina, măi băieţi? Bate şi ea pe
unde bate, nu peste tot. Numai pe unde bate şi Dumnezeu.
Şi voi vă apucaţi s-o alungaţi. Nu ştiţi că o stricăciune dacă
nu vine dintr-o parte, vine şi mai cumplită din altă parte?
Degeaba atâtea bubuituri prin nouri. Toată vara buf! şi buf!
Degeaba atâtea paraşute, şi încă aşa de portocalii că sperie
păsările şi animalele. Degeaba!
Sava se duce în pat fără să mai aprindă lumina, fără
să-l mai intereseze „Flora şi fauna Moldovei”, sătul de câtă
faună fojgăie de la o vreme în jurul lui. Adoarme îmbrăcat
iar când se trezeşte vede că patul lui Aurel are aşternutul
neatins. Iese afară şi îi găseşte pe-amândoi tot unde i-a lăsat
aseară, bălmăjind fiecare cuvinte de neînţeles.
Le dă bună dimineaţa, încalţă o pereche de papuci
fără şireturi şi zice că se duce să-şi caute sandalele.
– Aşteaptă, merg şi eu! zice Aurel. Puţină mişcare
dimineaţa pe răcoare nu strică. Cu atât mai mult n-ar strica
să mai şi citim puţin dis-de-dimineaţă, pe cap limpede. Lasă,
nu te întoarce înapoi că n-o să-ţi meargă bine. Mă duc să-mi
iau Enciclopedia mea, să mai vedem cum e cu cosmosul. Şi
ce să-ţi aduc?
– Flora şi fauna.
– He-he, ştiam eu!
Şi căutatul sandalelor se transformă într-o plimbare
destul de ciudată cu mărturisiri fugare despre anumite
neclarităţi de astă noapte, cu răsfoit şi citit din mers,
222