Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

sensul cuvintelor, sensul faptelor şi a bunelor intenţii. Şi
soarele se duce roşu după orizont, el rămânând faţă în faţă
cu razele unui soare de oţel. Şi e singur pe trotuar, izbit de
curenţii de aer stârniţi de viteza transportului pe carosabil.
Nimeni nu intră, nimeni nu iese pe uşa clădirii împodobite
cu fuioare de sârmă. Cine a avut de intrat a intrat definitiv,
cine a avut de ieşit s-a şi făcut nevăzut.
Pentru a intra în cafeneaua de vizavi, ar trebui mai
întâi să treacă strada, să traverseze curenţii de aer, vuietul,
praful, vibraţiile asfaltului sub tonele de încărcături pe roţi.
Camioane grele şi autoturisme-buburuze îi trec pe dinainte
dinspre nu se ştie unde spre nu se ştie încotro. Ar fi
suficient să facă doi-trei paşi înainte, dar iuţi şi pe negândite
şi... Ei, ce-ar fi? Ce s-ar întâmpla? Ar ajunge undeva anume?
Dar unde? Celor ce trec dincolo le scapă tot timpul
momentul potrivit să arunce o vorbă peste umăr să ne
spună ce văd, ce simt. Până se mai dumiresc ce şi cum, se şi
pomenesc dincolo. Fiecare îşi satisface curiozitatea pe cont
propriu. Probabil important e să poţi simţi cum e, ca imediat
după acea să vezi ce e acolo. Clipa trecerii, secunda,
fracţiunea de secundă, scăpăratul dintre aici şi acolo,
acestea contează. E ca la scăldat, când îţi faci vânt prin aer
de pe-un mal înalt şi abia sub apă, aproape de nămol, simţi
pe piele contactul cu suprafaţa apei, trecerea prin oglinda
apei – o lunecare călduţă, o amintire însorită.
Un pas, doi, trei, iuţi şi pe negândite, însă cu toate
simţurile de-a gata, l-ar ajuta să afle şi el cum e. Bine, şi de
ce să nu-şi rezerve plăcerea acestei cunoaşteri pentru mai
târziu, pentru oricând altă dată? Paşii iuţi şi plonjonul prin
aer ar fi o pentru el o ieşire din situaţie în clipe şi mai
disperate. De-acum înainte va şti că are şi el o ieşire secretă
pentru situaţiile când toate celelalte ieşiri vor fi blocate iar
în jurul lui vor mişuna mult mai multe clonţuri hrăpăreţe
decât ar putea să îndepărteze cu mâinile apărându-se.
265