Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

colonie de după bărbierit, semn că gospodarul e gata
pregătit pentru o nouă viaţă, fără urmări, fără vreo legătură
de sânge, crede el, între persoana lui şi „asta a lui Bârcă”,
care nici nu respiră când o sărută pe frunte, arătând cu totul
vlăguită fără sângele lui amestecat cu sângele ei. O mai
sărută odată, acum pe obraz, aceasta fiind ultima lor
atingere, pecetea lor de adio.
108
9.
Dora mai simte şi acum, după mai bine de două luni,
atingerea de atunci ca pe o abureală cu parfum şi miros
puturos de vodcă. Trage aer proaspăt şi rece în piept
apropiindu-se de parcul Valea Trandafirilor printr-o
ninsoare răzbunătoare de februarie în timp ce zăpada
insistă să i se bage în cizme. Fulgii îi gâdilă faţa, i se agaţă de
gene. Înaintează cu ochii aproape închişi, motiv pentru care
îşi dă seama prea târziu că cineva o urmează pas cu pas,
aproape că suflându-i în ceafă. La un moment dat se opreşte
în loc şi cel de la spate aproape că îşi pierde echilibrul fiind
nevoit să o ocolească.
Are în faţa ei cu un tânăr scund, micşorat poate şi de
scurta lui strâmtă, dar mai ales de zăpada ce-i răsmoaie
pleata, făcându-l să arate rebegit de frig. Cu atât mai jalnic
arată dimpreună cu purceluşul congelat pe care îl ţine sub
braţ. Acesta are gura căscată, surprinsă într-o încremenire
de gheaţă, ca şi cum ar guiţa la nesfârşit. Fără să fie întrebat,
zice că a câştigat purceluşul de la nişte ucraineni pe care i-a
ajutat să descarce o mulţime de îngheţaţi din ăştia dintr-un
refrigerator „geros ca nopţile de Bobotează”, apoi exclamă:
– Foarte frumos, foarte plăcut! şi ridică purceluşul
prefăcându-se că i-ar pupa ceafa îngheţată. Săracul carnengheţată!