Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

pe şesul din faţa satului. Cei doi s-au şi împăcat cu gândul că
azi nu le-a mers. Pur şi simplu nu le-a mers. Şi asta în ciuda
faptului că pe bancheta din spate au un tăbultoc de
turturele, printre care şi un hulub de casă, negru ca un
cioroi.
Preşedintele îşi trădează indispoziţia bătând ritmic cu
aurul verighetei în bila schimbătorului de viteză. Nu le-a
mers într-un cu totul alt sens decât că n-ar fi avut noroc la
vânat, căci de împuşcat au împuşcat cât le-a poftit inima,
planul la doborât turturele fiind supraîndeplinit. Mai trist e
că nu l-a avut alături pe cel în lipsa căruia peisajul şi
împuşcăturile îşi pierd orice farmec. În lipsa lui Bădia-de-lacadre,
preşedintele a fost nevoit să cutreiere lanurile doar
cu lingăul ăsta de Bârcă, care nici măcar nu latră după cât
de bine o face pe ogarul. Or, fără anecdotele nou-nouţe
aduse de Bădia, fără pălăria şi mustaţa lui haiducească şi,
mai ales, fără noutăţile aduse direct de la Chişinău, tot ce
rămâne dintr-o vânătoare e doar impresia că te-ai dedat
braconajului.
Adevărul e că şi Valentin Bârcă are motive să fie
nemulţumit. De data asta pur şi simplu nu şi-a văzut rostul
aflării sale în preajma preşedintelui. În zilele bune,
principala lui ocupaţie nu e împuşcatul, ci mai curând
aţâţatul focului la o anumită oră, menţinerea jăraticului în
stare pură, aranjatul mesei pe iarbă, undeva pe un loc cât
mai ridicat, cu peisaje largi în toate direcţiile. Tot lui îi
revine şi misiunea mai puţin plăcută de a jumuli turturele,
de a răsuci gâturi firave şi, bineînţeles, de a scurma cu
degetele scoţând măruntaiele din bietele păsăruici.
Adevărat, toate astea trebuie să le facă pe ascuns. Căci s-a
întâmplat să-l vadă odată Bădia amestecând între degete
pene şi maţe şi s-a întors scârbit cu batista la gură, zicându-i
Preşedintelui să-i spună nesimţitului să facă porcăria asta
cât mai pe departe de ochii lui. Şi a mai zis că, probabil,
64