Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

decât era de presupus, iar ţinuta ei demnă, fiind puţin mai
înaltă decât ei doi, o ajută să-i domine. Poartă blugi şi are pe
ea un maiou roşu strâns pe talie, cu atât mai strâns unde stă
să plesnească pe rotunjimile sânilor. Tot acolo, pe pânza
gata să plesnească, stă scris alb pe roşu: Olimpiada-80.
– Lasă-l în plata Domnului, tată! zice ea. Nu-l mai dăm
noi la brazdă! Cum spune şi tătuca Lazăr, neamul ticăloşilor
n-a apărut pe lume ca să dispară, da să se înmulţească!
Specialistul în zootehnie, poreclit Veterinarul, o ia
împleticit către ieşire. O clipă mai târziu, Dora îl urmăreşte
prin transparenţa perdelelor, îl vede coborând scările
verandei. Pe treapta cea mai de jos se opreşte, cată în urmă
către adâncul verandei, apoi se îndreaptă direct spre poartă
ştergându-şi din mers cu batista broboanele de sudoare.
Dora îi pronunţă numele doar pentru ea, abia
mişcându-şi buzele. Numele, nu porecla. Octavian! Şi îşi zice
că are un nume frumos, ticălosul!
5.
Jiguli-ul de culoarea sângelui închegat lunecă neauzit
pe drumeagul năpădit de iarbă venind dinspre cel mai înalt
punct al Basarabiei - înălţimea Bălăneşti, 427 metri
deasupra nivelului mării. În urmă rămân dealuri învăluite
în amărăciunea plantaţiilor de tutun şi podişuri aureolate
de lumina lanurilor de floarea soarelui.
Mai rămâne în urmă şi o vânătoare de turturele cu
miros de praf de puşcă împrăştiat odată cu păsările
spulberate de alice. La volan e preşedintele Vrabie. Alături,
cu arma pe genunchi, Valentin Bârcă frământă bancheta cu
neliniştea unui ogar. Parcurg ultimii kilometri de câmp
deschis, înainte să intre în pădure şi să coboare pe-un drum
anevoios până hăt în vale, unde urmează să iasă din pădure
63