Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

mari sau, poate, ulciorul prea mic, şi continuă: Foarte
frumos, foarte plăcut! cum spun unii că bodogănea Sava
când l-au găsit şi l-au dus la spital.
– Da, frumoasă şi plăcută vorbă. Iaca, m-am pornit şi
eu iarna asta spre canton şi am ajuns într-un beci! Cum să
nu fie şi frumos şi plăcut?
– Păi să mai scârligăm câte unu! Noroc şi sănătate lu’
Sava, dacă tot l-ai pomenit, că ne-a trecut azi pe la poartă...
– Nu, zău? Azi pe la poartă? Sava? A încheiat-o cu
spitalele? Dar hai să bem în sănătatea lui, mai ales că miemi
vine iar să trec direct la sentimente, ochii având nevoie
de batiste, deşi e bună şi mâneca. Chiruţă nu-şi uită vorba:
– Cum spuneam, ne-a trecut pe la poartă şi tare mai
era schimbat la faţă, săracul! Semnele pe obraji îi erau şi
mai albe, şi mai încâlcite. Şi unde mă-ntreabă că adicătele
de ce n-am scos vaca la adăpat? Ptiu! Bată-l să-l bată, că eu
chiar uitasem. Am dat o fugă de-am scos-o îndată pe Alba la
fântână de faţă cu dânsul. Că doar ştii cât de mult îi plac
dobitoacele! S-a lipit de dânsa şi mai că n-o pupa, tot
mângâindu-i ba grumazul, ba bărbia. Stăteam şi mă uitam şi
simţeam că-mi dau lacrimile.
– Ei, lasă-lasă! Ştiu eu încotro vrei s-o întorci.
Chiruţă nu-l ia în seamă, zice că la fântână s-a mai
întâmplat ce s-a întâmplat. Când a dat să tragă vaca de
lănţug spre poartă, iar Sava se mai ţinea încă de grumazul
ei, dobitocul şi-a smucit capul îndărăt cu tot cu lanţug şi a
început a pipăi cu botul umărul băiatului trecându-i apoi cu
limba pe obraz. Cuprins de o mare bucurie, băiatul începu
să-i cuprindă şi mai strâns gâtul şi să o pupe la nimereală ca
un apucat. Plângea şi o acoperea cu pupături. Şi tot
plângând a şi luat-o prin ninsoare aiurea, pe sub sălciile de
lângă fântână şi a dispărut pe gheaţă pe fundul râpei fără ca
Chiruţă să aibă timp să-l invite în casă.
– Uf, ia să mai torn câte-o cană, repejor, că-mi ţâşnesc
323