Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

unei ţinute de bărbat puternic.
De mâna cealaltă îi atârnă o plasă pentru cumpărături
în care un pachet de hârtie, nu tocmai rezistent, presoară pe
jos la anumite smuncituri firicele de făină de porumb. În
cele din urmă pe curbura traseului apare un Jiguli de
culoare roşie, aproape contopit cu oraşul purpuriu din vale
şi nu poți să nu-ți dai seama că cel de la volan are de gând să
oprească deoarece pălăria lui se înclină o clipă peste umăr,
la care pe bancheta din spate două capete se mişcă mai spre
geamul din stânga. Ca să nu mai vorbim că pe bancheta din
faţă o femeie cu baticul înnodat la ceafă începe a se foi, gata
să primească musafiri.
Intuiţie brici! Autoturismul trage pe dreapta şi uriaşul
se aplecă cât poate de mult pentru a-şi face loc pe bancheta
din spate. Nimereşte în sânul unei familii. Şi se pare că tot
ce are mai de preţ această familie, închisă în autoturism ca
în sine, se află chiar lângă el, pe bancheta din spate. E vorba
de două surori. Ceea ce le trădează că sunt surori e mai ales
faptul că atât una, cât şi cealaltă, au buza de jos puţin mai
plinuţă decât cea de sus.
Tatăl îl urmăreşte pe furiş din oglinda retrovizoare
având ochii sângerii în faţa asfinţitului.
– Sincer vorbind, zice fixându-l din oglindă, nu te mai
luam eu, dar parcă-mi spune inima că am să am nevoie de
ajutor. După Străşeni şoseaua-i numai hopuri şi... mai ştii!
Ehe, de-am fi luat-o pe dincolo, spre Leuşeni, am fi mers peun
drum ca oglinda. Amenajare specială, cum spun la radio.
Traseu de zile mari din Grecia până-n Moscova pe unde a
trecut focul Olimpic.
– Înţeleg, focul pe drum civilizat, iar noi prin hopuri!
– Chiar aşa. De-aceea mi-am şi zis că s-ar putea să ne
fii de-ajutor. Dacă ne sare o roată?!
– O roată? Să sară? tresare gospodina. Ia nu mai meni
şi tu!
141