Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

spus atunci că a văzut cu ochii ei cum se căţăra lupul pe
scara de la podul ocolului. Da, se căţăra ca omul. Dar cum să
creadă Chiruţă aşa ceva? O face în tot felul până îşi dă
seama că, într-adevăr, trebuia să intre pe undeva lupul la
vacă, şi cum uşa sărise din clanţă când a ieşit Lazăr afară,
adică fusese închisă, reiese că... Ei, ce reiese? Că numai prin
pod, unde ştie el că tavanul are două spărturi, putea să se
bage lupul la vacă. Şi numai după ce a urcat pe scară.
El amuţeşte dus pe gânduri, nu mai aude deloc ce zice
nevastă-sa, iar gândurile lui, odată puse-n mişcare, îl fac să
vadă lucruri groaznice. Când îşi revine, vede că bărbaţii care
târâseră vaca prin zăpadă până sub mărul bătrân de mai la
vale de ocol, de-acuʼ lucrează cu cuţitele în jurul copitelor
din spate.
Se cutremură de ceea ce vede şi sare la ei ca nebunul.
Le strigă să se care din ograda lui, să o lase pe Alba în pace.
Iar unul încă mai îndrăzneşte să-i explice că trebuie jupuită
acum, „cât îi călduţă”, că dacă se răceşte are să fie greu de
tot.
– Gura! Îi strigă el. N-o mai atingeţi! Treaba mea cu
vaca mea! Hai, valea şi la revedere! Că v-aţi trezit şi voi!
Puteam să stau şi să deger toată noaptea în... (cât pe ce să
zică „closet”) în grădină, daʼ voi să dormiţi la căldurică. Gata,
s-a terminat concertul! Hau, tulea de-aici!
– Ce-i, bre, cu tine? Ai înnebunit? îl ia la rost mătuşa
Lenuţa. Nu cumva crezi că am să întorc eu vaca pe-o parte şi
pe alta ca să-i poţi scoate pielea şi burduhăile?
– Ce ştii tu, măi femeie! zice el calm şi îşi face semnul
crucii.
Nici acum nu vrea să-i spună nevestei că el a luat-o pe
Alba de pe Valea-Stânii, unde era a nimănui şi unde o
necăjeau câinii, dar şi ea se lăsa necăjită de câini fiindcă tot
ei o apărau de o dihanie şi mai spurcată care îi tot dădea
târcoale dinspre pădure. Şi nici nu lăsa pe nimeni dintre
328