Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

gata să dispară în zăpadă și o ia la fugă prin parcul Valea
Trandafirilor lăsând în omăt, paralel cu urmele cizmelor,
linia adâncă pe care o face capul purceluşului cărat de
picioarele de din urmă. Iar lângă ea apare Fistican, bine
dispus, bucuros de iarnă, de frumusețea unei nopți cu lună
și cu ninsoare.
O apucă ușor de braţ şi-i zice că e gata s-o însoţească
ori încotro i-i voia, fiindcă i s-a făcut dor de timpurile
romantice de altădată, de pe vremea tinereţii, eh! tundra,
cercul polar, iurtele şi sacii de dormit, eh! untura de focă
băută fierbinte din cana de aluminiu, eh, cana aceea!
salvarea lui! L-a salvat după ce lunecase între gheţari şi a
trebuit să o turtească cu cizma, să-şi facă din ea un fel de
gheară ca să se agaţe de sloiurile înalte, ridicându-se
centimetru cu centimetru până după două zile cu noapte
albă l-au văzut din elicopterul care îl căuta, crezându-l
trecut dincolo, la finlandezi, cu tot cu harta explorărilor din
zonă...
Dora îl întrerupe:
– Îl cunoaşteți cumva pe băiatul care a luat-o la fugă
când v-a văzut?
– Asta-i bună! Eu îți vorbesc despre Cercul Polar,
despre romantismul tinereţii, iar tu cu gândul la un mucea
de pe-aici. Nu cumva te-a obijduit cu ceva?
– Nu. Am stat puţin de vorbă, atât.
– Ne face probleme pe-aci. L-am dat personal pe mâna
miliţiei, dar naiba ştie ce le spune, că îl lasă mereu slobod.
– Ştie să povestească aşa de frumos, mai ales despre
cosmos... Mi-a povestit și despre mozaicul de pe faţadă. Zice
că a pus şi el câteva pietricele acolo...
– Într-adevăr, maestrul Aurel David i-a dat voie să
pună câteva pietricele într-un anumit loc, fiindcă îi aducea
sus căldările pline, şi-acuma prăpăditul susţine că dacă te
uiţi la faţada Centrului Gagarin anume din perspectiva
115